Dan Comşa a părăsit Sportul Sebeş!

După un tur de campionat foarte bun reuşit împreună cu nou promovata, locul trei la finalul turului cu 34 de puncte, cu două mai puţin decât liderul CSO Cugir, antrenorul Sportului Sebeş a decis să nu mai continue în retur pe banca tehnică a grupării din Arinii Sebeşului. “Pur din motive personale am luat hotărârea de a renunţa. Am primit mai multe responsabilităţi la serviciu şi din această cauză mă voi axa pe această latură. Nu mai am efectiv timp pentru cantonamente, antrenamente şi de aceea nu vreau să păcălesc nici fotbalul, nici serviciul, nu mai aveam cum împăca, cum se spune, şi capra şi varza. A fost o alegere extrem de dificilă, le mulţumesc băieţilor pentru modul în care au muncit în prima parte a sezonului, dar asta este. Voi veni la jocurile Sportului dar în calitatea de simplu spectator şi nu mă voi duce la vreo altă grupare din Liga a IV-a. De altfel, eu l-am anunţat pe preşedintele Ţoţonea despre această decizie încă de săptămâna trecută pentru a găsi un alt antrenor. În aceste zile, astăzi sau mâine, vreau să mă întâlnesc cu jucătorii la un suc sau la o bere şi să le urez Sărbători fericite! Ei au valoare, trebuie să fie cuminţi, să se antreneze la fel ca şi până acum şi să izbutească să ducă mai departe munca începută împreună în vara acestui an!” a declarat Dan Comşa (foto, primul de la stânga la dreapta cu şepcuţă pe cap). În aceste condiţii, Dan Comşa devine cel de-al doilea antrenor, după Fane Fogoroşi care a plecat de la Europa Alba Iulia la FC Cisnădie (n.a. ca o simplă coincidenţă trebuie spus că ei au colaborat atât la CSM Sebeş cât şi la Viitorul Sântimbru), care renunţă în această perioadă precompetiţională la banca tehnică a unei formaţii din Liga a IV-a.

Dan UDREA

Acest Articol are 2 comentarii

  1. Consider o pierdere pentru SPORTUL, plecarea d-lui Dan Comsa.Nu comentez nimic altceva (motive,etc.), ci doar doresc sa le urez celor de la SPORTUL si d-lui Dan Comsa, CRACIUN FERICIT, ANUL NOU FERICIT si traditionalul LA MULTI ANI!

Lasă un răspuns

Închideți meniul