Derby-uri pentru echipele din Blaj!

La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă şi duminică, fetele de la Volei Club Alba Blaj respectiv juniorii de la CSŞ Blaj (antrenor Alexandru Delu Man, foto în stânga) vor avea parte de două partide foarte grele împotriva celor de la CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş (fetele în cadrul etapei cu 11 din Divizia A2, Seria Vest) respectiv CSŞ Şc.1 Oţelu Roşu (băieţii în cadrul Campionatului Naţional de juniori, Seria E în care sunt lideri cu cinci victorii, 3-0 şi 3-0 cu ProVolei Arad, 3-0 cu LPS Bihorul Oradea, 3-0 cu CSŞ Bega Timişoara şi 3-0 cu CSŞ Caransebeş respectiv o înfrângere, 0-3, suferită în jocul tur de la Oţelu Roşu). Altfel, în runda a 10-a a Diviziei A2, Seria Vest, s-au înregistrat rezultatele CNE CSŞ 2 Baia Mare – CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş 0-3 (20-25,22-25,17-25), CSU LPS Bihorul Oradea – CET Govora CNMB Rm. Vâlcea 0-3 (20-25,12-2512-25) şi CSM Târgovişte – Volei Club Alba Blaj 0-3 (15-25,14-25,19-25) în vreme ce CSM Codlea a stat. De remarcat faptul că pentru gruparea din Mica Romă va urma o pauză mai lungă decât a celorlate echipe din serie, primul meci al blăjencelor urmând a avea loc pe 28 ianuarie 2012 la Rm. Vâlcea cu CET Govora CNMB. (D.U.)

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns

Închideți meniul