Runda cu numărul 13 este una dominată de partida de duminică de la Daia Română dintre formaţia locală Dalia Sport şi CSO Cugir, un eventual succes al gazdelor coroborat cu victoria Sportului Sebeş în partida din Arini cu Viitorul Unirea putând aduce schimbarea liderului! De asemenea, întâlniri mai mult decât interesante vor avea loc la Ighiu şi Blaj, acolo unde Performanţa şi Europa încearcă să câştige pentru a nu pierde contactul cu primele locuri însă replicile celor de la Metalul din Aiud respectiv cea a CIL-ului nu vor fi, cu siguranţă, nici pe departe „floare la ureche”! Altfel, Ocna Mureşul, Teiuşul şi Sântimbrul par a fi favorite, în vreme ce la Rădeşti se poate întâmpla orice având în vedere ultimele remize înregistrate de gruparea lui Cristi Pop în faţa celor două formaţii ale Aiudului! Programul rundei arată astfel:
*SÂMBĂTĂ: CS Ocna Mureş – Arieşul Apuseni Baia de Arieş (ora 15.00). Arbitri Fl. Potora (Turda), F. Mărginean (Aiud) şi Cs. Turzai (Lopadea Nouă).
Sportul Sebeş – Viitorul Unirea (ora 15.00). Arbitri R. Orlea, Fl. Hanca şi Andreea Ailoaie (toţi din Aiud).
*DUMINICĂ: CIL Blaj – Europa Alba Iulia (ora 11.30). Arbitri M. Domşa, R. Mulea şi R. Chiorean (toţi din Aiud).
Flamura Roşie Rădeşti – FC Cugir (ora 11.30). Arbitri N. Marcu, A. Mutu şi Alexandra Suciu (toţi din Alba Iulia).
Rapid CFR Teiuş – Olimpia Aiud (ora 11.30). Arbitri C. Aron, Ad. Croitoru şu A. Văidean (toţi din Alba Iulia).
Performanţa Ighiu – Metalul Aiud (ora 11.30). Arbitri H. Ciucă (Şpring), L. Ştef (Cugir) şi S. Mureşan (Sebeş).
Viitorul Sântimbru – Cuprirom Abrud (ora 11.30). Arbitri Alex Vodă, R. Doncuţ şi A. Vezan (toţi din Alba Iulia).
Dalia Sport Daia Română – CSO Cugir (ora 15.00). Arbitri D. Monea (Cluj), A. Damian (Turda) şi H. Dan (Aiud).
Dan UDREA


Va sta Ciuca si el capra…Nu cred ,dar sa fie atent ca are un maestru in arbitraj care mai ieri facea ravagii in liga2.Hai Daia!Aratati si voi caracter si demnitate desi unii dintre jucatori…mai lasa de dorit…stiu ei care.Noi va vom incuraja DALIA DAIA ROMANA!
Meciuri interesante,parca te si sfiesti sa dai un pronostic.Hai Teiusul!
Hai DAIA,nu ne vindem si nu stam capra!
sa speram k ne revenim si noi… sa reusim sa castigam meciul de duminica in primul randa pt suporteri nostri si conducerea clubului. si inca ceva important de stiut este k noi nu tragem nici pt sebes,europa etc vrem doar k in meciul de duminica sa ne facem suporteri fericiti pt ca in ultima vreme i`am cam dezamagit:(
Cugirul este expert, asa ca nu va mai dati jos din tapsan, tzaranilor.Va batem din nou si acum rau de tot,si venim si cu galeria.Hai CSO CUGIR cea mai buna echipa din judet….
Sunteti flamanzi sau satul se numeste FLAMAZI???tzaranushiiiilorrrrrrrr………………
Daia daca mananca bataie ii un lucru normal deoarece nu mai are nici 30% din echipa care era o nuca tare pentru orice echipa.
Vai ce tin europenii cu Daia si numai,, succesuri,, le doresc ei,dar mai trebuie sa fi si tare pentru a bate si asta cam e duminica la Daia.CSO in cel mai rau caz face egal,dar..bate ca au valoare.Ma gandesc ca soparlita poare sa-si bage coada pe la Tius dar franarii zic ca nu se vand dar pe la cilisti isi poate baga coada sa fie vreun egal ! Hai Baia ca va inecati de atata galita si in Ocne poate va prieste !!
Loto Prono,noi nu ne punem „Capra” ca toti mieluseii,avem echipa buna,experimentata,de ce sa nu mergem la victorie in fiecare meci?
Ciuca nu va sta niciodata cum va place voua, zabalosilor! Cateva sute de daieni „dopati” cu covasit vor sustine echipa duminica si vom castiga!! Lupta DALIA SPORT!!
Intram in ultimele trei etape ale unui tur de campionat, parca mai disputat ca niciodata. La varf,
surpriza se numeste Sportul Sebes. Intrebarea care se pune este:”Vor rezista ei ritmului pe care singuri si l-au impus?”Oricum ei au dat sarea si piperul acestui tur de campionat, in partea superioara a clasamentului.La subsol, surprizele par a fi Soda Ocna Mures si poate CIL Blaj.Olimpia Aiud isi propune sa mearga la Teius si sa joace, in rest ce o da Dumnezeu.Avand in vedere ca mai jucam cu Performanta si Metalul, meciul de la Teius pare cel mai accesibil (daca se poate numi asa). Cum speranta moare ultima, cu incredere in cei 5-6 jucatori sub 20 de ani, dintre care 3 sub 18, zic HAI OLIMPIA!!!.
Intram in ultimele trei etape ale unui tur de campionat, parca mai disputat ca niciodata. La varf,surpriza se numeste Sportul Sebes. Intrebarea care se pune este:” Vor rezista ei ritmului pe care singuri si l-au impus? „Oricum ei au dat sarea si piperul acestui tur de campionat, in partea superioara a clasamentului.La subsol, surprizele par a fi Soda Ocna Mures si poate CIL Blaj.Olimpia Aiud isi propune sa mearga la Teius si sa joace, in rest ce o da Dumnezeu.Avand in vedere ca mai jucam cu Performanta si Metalul, meciul de la Teius pare cel mai accesibil (daca se poate numi asa). Cum speranta moare ultima, cu incredere in cei 5-6 jucatori sub 20 de ani, dintre care 3 sub 18, zic HAI OLIMPIA!!!.
trei poduri acum te dai loto prono,pai toata viata ti-a fost o loterie.mai lasa europa si uita-te la tine in ograda.acum nu te jignesc ca nu-mi sta in caracter dar la prima o incasezi rau de tot in bidon.
Vedem noi toti inclusiv ,? cine rade la urma…ca doar nu esti tu Bute…cu curechi stricat ori Casius Cley sa bati patimasii din LOto,dar oricum in acest campionat ca pasionat de pariuri si Loto spun ca D-ul va avea invingator pe orasenii mei din Cugir.Parca noi nu putem lansa ipoteze..benzinarilor …,?D ce-o fi facut Ocnele cu galita Baia ?
tot nu inteleg,ce i cu sebesu asta,de ce atata tam tam.europa si cugiru au promovat anul trecut in liga 4 si s au batut la promovare dar nu au fost sarea si piperul campionatului.si fara europa si cugiru ce ar fi de campionatul asta.totusi or sa ne reprezinte judetul la baraj una dintre ele.
PENTRU EUL : Sportul Sebes este o echipa nou prmovata,care incearca sa joace fotbal si sa urce cat mai sus in clasament.Suntem o echipa modesta cu jucatori tineri si foarte tineri.Cu ce te supara echipa noastra?
cu nimica,chiar imi place competitia si concurenta.dar anul trecut pt echipele promovate nu s a facut atata caz.felicitari pt astazi dar o sa va fie tot mai greu pt ca acuma sunteti bagati in seama.nu uitati ce inseamna modestia
era un sfat sa nu se inteleaga altceva
PERFORMANTA VA FI DIN NOU CAMPIOANA
Cititi si va minunati;Casius Cley!!!mai citeste si documenteaza-te(pt cultura ta de analfabet si ipocrit -CASSIUS CLAY-)Fara subiect si fara predicat propozitiile tale, dar la militie merge si fara carte,doar tu faceai legea cu pumnul si bulanul („cristi”)pt ca stii prea bine ca nu erai in stare sa intocmesti macar un proces verbal.Crezi ca nu te cunosc cugirenii.Soraaanaaa!!!Nu mai scrie tampenii ca nu se mai face nimeni militian.Vremea celor fara carte si adunati cu lopata, dadeau bine la dosar,erau proveniti din proletariat,pt ca stiau sa bata ,a trecut .Mai canta la alta masa 3 P..le.
Ce ar fi campionatul asta fara europa si cugir (cso, banuiesc)? Ia noteaza:
1.Buget local mai mare cu cateva miliarde la Cugir
2.Profit la benzinariile Europa
3.Un blatist somer (F.g.r.s.)
4.Unul din aia care asculta cu urechea la usa vestiarului adversarilor mai putin (P.sc.n.)
5.Niste fotbalisti care nu-l vor pe antrenor in minus
6.Niste fotbalisti pe care-i doare la patina de antrenor in minus
CUGIRUL BATE LA SCOR LA DAIA! AVEM ECHIPA CEA MAI VALOROASA DE DEPARTE, IOVANESCU, ITU, SUTEU VOR FACE DIFERENTA!! PE BURTA, TZARANILOR!
rautatea ii foarte mare la noi in tara.eu discut despre fotbal nu de politica si afaceri
Nu-i rautate, nici politica, nici afaceri. Ai pus o intrebare, am incercat un raspuns, chit ca nu e treaba mea, dar crede-ma ca stiu ce spun. Daca Sebesul avea puterea financiara a celor doua, era de pe acum la mare distanta pe primul loc. Dar ei au ajuns acolo fara bani, fara aere de vedete, doar pe munca si ambitie. Poate de-aia se si face tam tam, ca au facut din rahat bici si culmea mai si pocneste!! 9 puncte din 9 in meciurile directe cu 3 pretendente la baraj spun totul.
Sa vedem ce-or face portarul,atacantul cu care va laudati ca-i stiti de pe la csm sebes si atunci bate-ti la scor ca altfel de la anul ,pa bani de la primarie ca nu mai tine,e CRIZA!
Cugirenii sunt o echipa exceptionala,mega,ultra,super,-valoaroasa dar tot cu tzarani ca noi joaca maine o sa castige 222-0 la valoare lor!!! Taranii muncesc si traiesc nu depinde de nimeni nu-i rusine sa fi taran!!!
mai papusar cu prune-n straita,se pare ca provii din mediul urban,dupa simpatia pe care o porti celor din Sebes(probabil esti chiar jucator),dar dupa nivelul de cultura,iti recomand sa citesti si nu sa mai si comentezi sau sa postezi aberatii de Sebes.
pa i puterea financiara de unde?daca sebesul nu are bani ,atuncea ce oras din judet mai are bani?! sau sa nu mai vorbim de firmele private.dar daca „yahoo” nu ti convin nici firmele private nici primariile atuncea cine sa ajute sportul din Romania care oricum stim unde este.si dupa cate stiu europa si cso au grupe de copii la fotbal, tenis,sah,handbal…
Papusar esti tu, prune-n straita am, ca de-aia am ajuns sus in clasament, cat despre nivelul de cultura, ma uit de sus in jos la tine! :)) Apropo, stii cine a fost Winston Churchill? Dupa ce cauti in carti, iti spun si ce-a zis de unii ca tine!
Pt.eul: Sebesul, ca oras, are bani, dar nu vrea sa sustina fotbalul. In afara de Kronospan si Coma Construct nu da nimeni un leu. De ce? Pt ca nu avem unul ca Teban (primarul Cugirului) si avem un gainar (Mugurel zis Galbenel), de-aia!