Rezultatele înregistrate în etapa a 3-a din cadrul Diviziei A2, Seria Vest la volei feminin au fost următoarele: Volei Club Alba Blaj – CSM Târgovişte 3-0 (25-9,25-11,25-10); CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş – CNE CSŞ 2 Baia Mare 3-1 (22-25,25-19,25-17,25-14); CET Govora CNMB Rm. Vâlcea – CSU LPS Bihorul Oradea 3-0 (25-10,25-17,25-14). CSM Codlea a stat. În clasament conduce trupa lui Alexandru Man cu trei victorii din tot atâtea posibile, blăjencele nu au pierdut vreun set în cele trei jocuri ale actualei ediţii de campionat, podiumul fiind completat de CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş şi CET Govora CNMB Rm. Vâlcea, de asemenea neînvinse în acest sezon. Sâmbătă, cu începere de la ora 12.00, în sala CSŞ din Parcul Avram Iancu din Blaj va avea loc meciul dintre Volei Club Alba Blaj şi CSU Medicina CSŞ Alba Iulia. (D.U.)