Duminică, 2 octombrie, s-a desfăşurat cea de- a XIV-a editie a “Crosului Loteriei Române” concomitent în 5 mari oraşe din ţară, București, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara. Acesta este cel mai important cros organizat în Romania atât prin prisma numărului foarte mare de participanţi cât si prin importanţa premiilor care se acordă. În fiecare dintre oraşele organizatoare au fost premiate primele zece locuri. Crosul Loteriei Române a adunat duminică la linia de start în Cluj Napoca aproximativ 1.300 de persoane, dublu faţă de cât se aşteptau organizatorii, startul competiţiei fiind dat de către Gabriela Szabo, multiplă campioană olimpică, mondială si europeană, de la Cluj Arena. La această competiţie au fost prezente şi 3 atlete de la C.S. Unirea Alba Iulia, respectiv Roxana Duţă (foto), Ana Rodean şi Alina Boholţan care au concurat la categoria profesionişti-senioare. Într-o companie extrem de selectă acestea au reuşit să termine cursa între primele 10, clasându-se în ordine pe locurile 5, 6 respectiv 8. Cele 3 atlete care au dublă legitimare cu CS Universitatea Alba Iulia se vor deplasa la sfârşitul acestei săptămâni în Capitală unde, duminică 9 octombrie, se va desfăşura “Maratonul Internaţional Bucureşti” competiţie in cadrul căreia sportivele albaiuliene vor alerga proba de semimaraton – 21,097 kilometri. Tot la startul “Crosului Loteriei Române” dar de această dată la cel desfăşurat la Timişoara s-a aliniat cea mai tânără atletă din echipa de senioare a CS Unirea Alba Iulia, Andra Loredana Ologu care a avut şi ea o comportare foarte bună clasându-se la final pe locul 7 la aceeaşi categorie profesionişti-senioare. (Marius Gabriel ANGHEL -Director CS Unirea Alba Iulia)

