Sâmbăta trecută, 24 septembrie, s-a desfăşurat prima ediţie a Crosului şi Semimaratonului judeţului Arad sub deviza „Alergarea este sănătate”, competiţie care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă. Astfel, 1.016 persoane au decis să se înscrie în concurs la startul celor trei probe organizate, respectiv de un kilometru, de sase kilometri – cros şi cea de 21,097 kilometri (semimaraton) printre aceştia numărându-se participanţi din România dar şi din alte patru state europene: Ungaria, Portugalia, Italia şi Serbia. La start s-a aflat şi Roxana Duţă (foto), atleta de la CS Unirea Alba Iulia luând startul în proba de semimaraton (21,097 km). Recent medaliată cu broz împreună cu echipa de senioare a clubului albaiulian la Campionatele Nationale de Semimaraton desfăşurate la Oneşti în urmă cu două săptămâni, sportiva uniristă a avut o comportare foarte bună terminând cursa cu timpul de 1 oră, 19 minute şi 23 de secunde, performanţă cu care a ocupat poziţia a doua a podiumului de premiere. “Este un rezultat care ne mulţumeşte şi care vine ca urmare a mii şi mii de kilometri alergaţi în antrenamente. De altfel, ca urmare a rezultatelor, sportivele uniriste Roxana Duţă şi Alina Boholţan, vor fi susţinute şi în anul competiţional următor de firma Adidas prin programul Boulder Wave Romania”, a dezvăluit Marius Gbariel Anghel, directorul culbului din Cetatea Marii Uniri. În perioada imediat următoare, atletele albaiulience Roxana Duţă, Ana Rodean, Alina Boholţan şi Andra Ologu vor lua startul în alte două competiţii importante. În data de 2 octombrie acestea se vor prezenta la startul celei de a XIV-a ediţie a “Crosului Loteriei Române” care se organizează concomitent în 5 mari orașe din țară, București, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara, de altfel cel mai important cros organizat în Romania atât prin prisma numărului foarte mare de participanţi cât şi prin importanţa premiilor care se acordă. Altfel, în data de 9 octombrie va avea loc “Maratonul Internaţional Bucureşti” competiţie în cadrul căreia sportivele uniriste vor alerga proba de semimaraton – 21,097 kilometri. (Marius Gabriel ANGHEL, Director CS Unirea Alba Iulia)