La Sebiş şi Drâmbar (LIVE-TEXT), Unirea şi Europa joacă în cadrul Cupei României-Timişoreana!

Mâine, cu începere de la ora 17.30, va avea loc etapa cu numărul patru din carul competiţiei k.o. în care vor juca şi două reprezentatnte ale judeţului, în speţă FC Unirea Alba Iulia şi Europa Alba Iulia.

NAŢIONAL SEBIŞ (Liga a 3-a, Seria a 5-a) – FC UNIREA ALBA IULIA (Liga a 2-a, Seria Vest). Arbitri Dan Florin Dreve, Gero Szabo şi Marius Balint (toţi din Cluj). Observatori Iulian Spătaru şi Florin Mierea (ambii din Timişoara). Albaiulienii vor deplasa o garnitură alcătuită din fotbalişti care au jucat mai puţin în prima etapă dar şi o serie de jucători din echipa de juniori a clubului iar formaţia va fi condusă de pe margine de secundul Adi Himcinschi. Lasc, I. Stan, Schuller, Negură, I. Grozav, Contor, G. Croitoru poate şi D. Militaru se vor număra printre titularii jocului de mâine. „Trebuie să facem faţă pe două fronturi, campionat şi Cupa României Timişoreana, aşa că am decis ca la Sebiş să meargă o echipă alcătuită din fotbaliştii care nu au evoluat deloc sau au jucat mai puţin cu Rm. Vâlcea, iar Adi Himcinschi va însoţi echipa la Sebiş restul urmând să se pregătească cu mine la Alba Iulia. Un astfel de meci de Cupă este benefic pentru cei care au nevoie de jocuri în picioare şi pot face pasul spre lotul pe care îl vom deplasa la Oradea (n.a. cu FC Bihor se joacă sâmbătă, 27 august, cu începere de la ora 13.00 în direct pe DigiSport)” a dezvăluit Stelu Gherman principalul „alb-nergilor” din Cetatea Marii Uniri.

EUROPA ALBA IULIA (Liga a 4-a) – ARIEŞUL TURDA (Liga a 2-a, Seria Vest). Arbitri Denis Haidiner (Hunedoara), Alin Saraol (Deva) şi Marius Pavăl (Simeria). Observatori Marian Salomir (Cluj), Călin Orbănaş (Hunedoara). Cu un nou antrenor pe banca tehnică,Fane Fogoroşi, „europenii” vor încerca să mai dea o lovitură, de această dată în dauna turdenilor, care, conform unor surse apropiate grupării de pe Arieş, vor alinia, aidoma uniriştilor, o garnitură alcătuită din jucătorii folosiţi mai puţin în meciul de sâmbătă seara, de la Severin, cu Gaz Metan din localitate. Jocul va fi transmis în format LIVE-TEXT aici pe www.alba-sport.ro.

Dan UDREA

Acest articol are un comentariu

  1. i....ing.

    HAI EUROPA!!!!!!!si bafta noului antrenor ,desi unii nu il vor.asta e viata mergeti inainte /credeti ca pe cel dinainte il vroiau toti ?,asta e viata antrenorilor,. unii jucatori se bucura ca au o noua sansa ceilalti care erau titulari de drept se tem de ce vrea noul antrenor , dar cred ca e bine venita o schimbare la echipa.(era acceasi si rezervele nu aveau nici o sansa).VOM VEDEA , BAFTA MAINE ,SPER SA BATETI SA VEDEM O DIVIZIONARA ,,A,,LA DRAMBAR, ca la unirea nici o sansa(parca ia-ti si batut).si cum merg cu rezervele nu cred ca vom avea ocazia ,ca nu vor sa strice niste milioane pe barem acasa,mai bine ii baga altii in buzunar.HAI EUROPA !!! HAI UNIREA!!!

Lasă un răspuns