Munca depusă de antrenorul Alexandru Kalanyos la Centrul de Copii şi Juniori al Unirii Alba Iulia se pare că dă roade şi la Naţionala mare a României. După participarea la turneul final al Campionatului European în care mijlocaşul Nicuşor Stanciu şi fundaşul central Florin Ilie au demonstrat ca la Alba Iulia se lucrează foarte bine la nivel de copii si juniori, selecţionerul Victor Piţurcă i-a convocat pe cei doi printre cei 25 de jucători care se vor pregăti începând de astăzi în vederea amicalului pe care România îl va disputa, pe 10 august, cu Uzbekistanul. „Sunt sigur că cei doi vor reprezanta acest judeţ şi desigur echipa naţională a României aşa cum au făcut de fiecare data când au îmbrăcat tricoul naţionalei nostre” a punctat Alexandru Kalanyos (foto stânga sus). Altfel, alţi trei ex-uniristi, internationalii Dinu Moldovan (Espanyol Barcelona), Gicu Grozav (Standard Liege) şi Ciprian Selagea (FC Bihor) vor participa in aceste zile la o acţiune a naţionalei Under 21, antrenata de Emil Sandoi. Acest prilej va constitui si o reintilnire a trio-ului albaiulian, ce vor fi din nou colegi dupa multi ani.
“Este o mare bucurie pentru mine, este vorba chiar despre o premieră pentru toţi trei să facem parte din nou din aceeaşi echipă, după ce în trecut am jucat împreună la juniorii Unirii. Nu visam niciodată că vom ajunge peste ani să fim colegi la naţionala, nici măcar în glumă. Sperăm să ne facem treaba cât mai bine aici. Ţinem să-i mulţumim domnului Neluţu Popa (foto dreapta jos) pentru tot ceea ce a făcut pentru noi”, a declarat Ciprian Selagea. „Tricolorii” vor juca marti, 9 august, un meci amical cu selectionata Bulgariei, partida ce se va disputa in localitatea Lovech, pe stadionul “Gradnski”, de la ora 20.00.
Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

