Micii unirişti la Intersport Youth Footbal Festival!

În perioada 17-23 iulie, la Kaposvar în Ungaria, se dispută sub egida Intersport Youth Footbal Festival, cel mai puternic turneu de fotbal pentru juniori din sud-estul Europei, la care participă peste 150 de formaţii de pe trei continente, Europa, Africa şi America de Sud. La categoria Under 16 a fost înscrisă şi FC Unirea Alba Iulia, cu două echipe, repartizate astfel: Unirea “A” în grupă alături de Brescia (Italia), FK Vostok (Ucraina), FC Nagyberki (Ungaria), respectiv Unirea “B”, care va întâlni în prima fază pe MTV Treubund Lüneburg (Germania), Kaposvar B şi Pecsi (Ungaria). Lotul albaiulian, compus din jucători născuţi în anii 1994, 1995, 1996 şi 1997 va fi condus de antrenorii Florian Brumaru şi Alin Hancăş şi numără 27 de fotbalişti, după cum urmează: Andrei Podar, Marcel Berindei, Flavius Popa – portari, Adrian Nanu, Răzvan Ban, Bogdan Şandru, Narcis Rus, Andrei Costandea, Cristian Alexievici, Adrian Matei, Ioan Bendea, Robert Balea, Ciprian Stoica – fundaşi, Lucian Tamaş, Marius Bota, Robert Buda, Andrei Fulea, Andrei Selagea, Filip Morar, Iulian Oană, Robert Nicola, Răzvan Bretoiu – mijlocaşi, Alexandru Ioani, Ionuţ Rahovean, Răzvan Herdea, Daniel Lăsconi, Claudiu Kucinski – atacanţi. Anul trecut, pe perioada desfăşurării INTERSPORT Youth Football Festival, centrul oraşului Kaposvár şi împrejurimile s-au transformat în „Sat Festival”, unde puteai găsi orice. Cafeneaua antrenorilor, comercializare de echipamente sportive, seara discotecă, panou cu rezultatele meciurilor, bufet, gelaterie şi multe altele. Motorul şi sufletul festivalului a fost piaţa „Kossuth tér”. Aici se întâlneau echipele, aici jucătorii participau la diverse jocuri (concursuri) de îndemânare. Pe perioada Youth Footbal Festival fiecare participant a avut o intrare liberă la Aquaparcul „Virágfürdő” din Kaposvár şi a circulat liber, fără billet, pe mijloacele de transport din Kaposvár şi cu „autocarele festival”. „Este foarte bine pentru că echipele de copii participă la astfel de evenimente, la turneele internaţionale organizate pe timpul verii în Europa. Aici se poate vedea adevărata valoare a jucătorilor, va fi o experienţă de neuitat pentru fiecare participant” a punctat Vasile Ursu, noul şef al Centrului de Copii şi Juniori al Unirii Alba Iulia.

Dan UDREA

Lasă un răspuns