Re…UNIREA!

“Alb-negri” au început pregătirea noului sezon, luni după amiază în jurul orei 18.00, Gabriel Rotaru şi Mircea Oprea conducând primul antrenament la verii. Au fost prezenţi 24 de jucători şi anume Pascal, M. Lasc (revenit de la Europa Alba Iulia), Potopea, Pleniceanu, Cl. Oara, Al. Man (revenit de la Dinamo II), A. Gavrilă, Pistol, T. Stan, D. Militaru, Ciofu, Schuller, A. Ianc (revenit de de la FC Cisnădie), Contor, S. Mureşan, Bâlu, Oniga, Mercurian, H. Popa (Jiul Petroşani), Litean (Unirea Ungheni), Şt. Popa (Unirea Ungheni), M. Ştefan (Steaua II), M. Geacă (Corvinul) şi I. Văcărescu (Auto Catania Caransebeş). Marţi este aşteptat pe Cetate şi ex-uniristul Constantin Bumbac. La primul antrenament al Unirii dedupă vacanţa de vară au absentat Bogdan Bucurică (se recuperează la Tg Mureş) respectiv juniorii Alexandru Giurgiu şi Nicolae Stanciu (convocaţi la lotul naţional Under-19). Altfel, managerul sportiv al Unirii, Efi Bojin, a preluat prerogativele ex-preşedintelui executiv Nicu Lupu şi începând de astăzi este cel care se va ocupa de destinele albaiulienilor. “În doi ani de zile vom încerca să promovăm în Liga 1, Alba Iulia trebuie să revină acolo. Deocamdată antrenorul echipei este Gabriel Rotaru dar există posibilitatea să aducem cât mai rapid un alt tehnician pe banca tehnică a Unirii Alba Iulia. Cu siguranţă că vor mai veni jucători, fotbalişti valoroşi care să ne ajute în proiectul nostru. Dar, prioritatea noastră în aceste zile este asigurarea un buget cu care să putem pleca liniştiţi la drum” a punctat Bojin. Altfel, Vasile Ursu a fost numit în această după amiază şeful Centrului de Copii şi Juniori şi în scurt timp acesta îşi va desemna staff-ul cu care va lucra. “Este vorba despre 5 antrenori care vor conduce grupele de copii şi juniori şi tebuie să facem performanţă la clubul fanion al judeţului, mai ales că în ultimii ani de aici au plecat o serie de fotbalişti valoroşi şi mă refer la Gicu Grozav iar acum la Fabi Himcinschi. Eu consider că am experienţă în acest domeniu al copiilor şi juniorilor unde am cucerit 50 de trofee, deci suntem obligaţi să creştem talente pentru echipa mare astfel încât în câţiva ani lotul echipei de seniori să se bazeze în mare parte pe elemente locale” a declarat Ursu (foto în picioare), cel care i-a descoperit pe Fabian Himcinschi, Eduard Schuller, Ioan Neag, Vlad Ignat, Nicuşor Cârnaţ, primii 3 componenţi ai Naţionalei U 17 a României, cel de-a 4-lea portarul Naţionalei U 16 a României iar ultimul, dar nu cel din urmă, campion naţional cu Academia Hagi la juniori U13.

Dan UDREA

GALERIE FOTO



Acest Articol are 3 comentarii

  1. anonim

    Tot la amatorism a-ti ramas, in loc sa aduceti oameni de fotbal in conducere, prefeerati mediocritatea, personal ma bucura faptul ca cei doi oameni de fotbal de la conducerea AJF nu au preluat echipa UNIREA si isi continua munca inceputa la AJF, dar cand ma gandesc la Unirea Alba Iulia, nu arata numai amatorism, mediocritate si inetrese personale ale celor care sunt in jurul acestei echipe, felicitari domnilor Corpodean si Nichimis locul dumneavoastra este la AJF. Si sa speram sa va atingeti target-ul propus. Felicitari inca o data!

  2. Vyvy

    Sa vina RMGC si facem performanta!

  3. SPORTUL LIVEZILE

    NE BUCURAM CA ACESTI OAMENI – CORPO si NICHI raman la AJF. Si nu suntem pupincuristi ci suntem mandra de SEFII NOSTRI.

Lasă un răspuns