România organizează în acest an, în perioada 20 iulie – 1 august, turneul final al Campionatului European de fotbal Under 19. În efectivul condus de antrenorul Lucian Burchel se regăsesc şi doi echipieri ai „alb-negrilor”, fundaşul stânga Alaxandru Giurgiu şi mijlocaşul Nicuşor Stanciu. „Tricolorii” au programate, în cursul zilei de joi, două partide de verificare, cu Sportul Studenþesc respectiv Astra II Giurgiu, programul jocurilor la CE fiind următorul: *miercuri, 20 iulie: România – Cehia (la Chiajna); *sâmbătă, 23 iulie: România – Grecia (la Mogoşoaia); *marţi, 26 iulie: România – Irlanda (la Chiajna).
*Alex Giurgiu (foto stânga sus, în echipament negru): “Sincer aş dori să rămân în lot, dar nu sunt sigur de acest lucru. Eu dau totul pentru că este o sansă mare. Altfel, sper ca Unirea Alba Iulia să depăţească momentul dificil iar viitorul să fie unul mai bun pentru noi. Mă bucur pentru că Fabian (n.a. Himcinschi) a semnat cu Empoli pentru ca banii proveniţi din acest transfer reprezintaâă o adevarată gură de oxigen pentru Unirea. Eu am semnat 3 ani cu Unirea deşi negocierile au fost destul de dificile, acum ramâne doar ca echipa mea de suflet să decidă dacă mă păstrează sau va da curs unei eventuale oferte sosite pentru mine”. *Nicuşor Stanciu (foto dreapta jos, în echipament alb cu negru):
“Sperăm să depăşim faza grupelor şi să facem performanţă în semnifinale, ne dorim chiar să cucerim o medalie. De modul cum voi evolua la Europene, depinde în mare măsură soarta mea ca jucător. Important este să fiu sănătos, să evlouez bine şi să dau totul pentru România. Unirea Alba Iulia este un club care s-a chinuit în trecut şi nu aş vrea să se mai repete aceea perioadă vreodată iar incertitudinea ne-a afectat pe toţi. După terminarea Campionatul European se va şti cu siguranţă mai mult despre viitorul meu, fotbalistic vorbind”, a spus Stanciu.
Dan UDREA

