Emil Sufleţel…pe bandă rulantă!

Polisportivul Emil Sufleţel (foto, primul din dreapta de pe rândul de sus cu şepcuţă de culoare galbenă, CS Unirea Alba Iulia) a participat de curând, la Bucureşti, la un nou concurs. Peste 1.500 de iubitori ai mişcării în aer liber s-au strâns în Parcul Naţional din Bucureşti pentru a lua startul la “Crosul Generaţiilor”, aflat la cea de-a 6-a ediţie. Îmbrăcaţi în tricouri roşii, oferite de Primăria Sectorului 2 care a fost de altfel organizatorul evenimentului, competitorii au alergat 400 de metri, cei cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani respectiv 1.800 de metri, cei de peste 11 ani. În vârstă de 76 ani, Emil Sufleţel a terminat pe locul al 9-lea la categoria de vârstă peste 65 ani, fiind premiat cu un filtru de cafea oferit de Neculai Onţanu, edilul Sectorului 2. De asemenea, Sufleţel a participat la Crosul Olimpic, faza pe ţară (cu aproximativ 1000 de competitori), la Constanţa, unde pe distanţa de 5.000 metri a fost primul la categoria de vârstă +75 ani, iar soţia sa Margareta (77 ani) s-a situat pe poziţia secundă la respectiva categorie deşi s-a aflat la concurs din carieră. Semn că Emil Sufleţel şi-a convins consoarta să-i fie alături şi la concursurile atletice, nu numai în viaţa de zi cu zi. Frumos!

Dan UDREA, foto Nicu PĂŢAN

Lasă un răspuns