Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice va avea loc în acest sfârşit de săptămână iar duminică între orele 13.10-16.05 este programat Decatlonul dacic la care s-au înscris echipele reprezentative ale cetăţilor Cricău, Săsciori, Cugir, Ighiu şi Cetatea de Baltă, alcătuite din câte 5 membri plus o rezervă plus un responsabil desemnat care va fi prezent pe toată durata evenimentului. Cele 10 probe sunt Arcul Viteazului (foto, probă individuală), Rapid şi Puternic (probă individuală), Suliţaşul Cetăţii (probă individuală), Cel mai iute de picior (ştafetă, alergare cu mielul, probă de echipă), Braţul de Fier (skandenberg, probă individuală), Luptătorul (luptă pe butuci, probă individuală), Îndemânare şi Curaj (căţăratul pe copaci, probă individuală), Să ne unim forţele (concurs de tras frânghia, probă de echipă), Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului, probă individuală) şi Cărăuşii Cetăţii (transport rapid al apei, probă de echipă). În cazul în care două sau mai multe echipe adună acelaşi număr de puncte, câştigă echipa care a reuşit să adune cele mai multe trofee. Dacă egalitatea persistă, departajarea se va face în funcţie de locul ocupat la ştafeta (proba numărul 4, Cel mai iute de picior). Astăzi, ora 17.00, va avea loc şedinţa tehnică la care vor participa, obligatoriu, toţi căpitanii de echipă, organizatorii şi arbitri. (D.U.)

