Atleţii veterani, din nou, la înălţime!

La finele săptămânii trecute la Bucureşti a avut loc Campionatul Naţional al atleţilor veterani, competiţie unde reprezentanţii judeţului Alba a cucerit 4 medalii, dintre care 3 de aur şi una de argint. Astfel, la categoria 65-69 ani, Emilia Guşat (CS Unirea Alba Iulia) a ocupat locul întâi în proba de 5 kilometri marş, iar Ilie Cioca (foto) şi-a trecut în cont trei distincţii naţionale. Atletul legitimat la CS Unirea Alba Iulia a devenit de două ori campion naţional în probele de 5 kilometri marş şi 1500 metri, terminând pe poziţia secundă la 800 metri. Cei doi, Emilia Guşat şi Ilie Cioca, veritabili ambasadori ai sportului albaiulian au primit din partea Federaţiei Române de Atletism diplome de excelenţă pentru contribuţia deosebită adusă la promovarea şi dezvoltarea atletismului românesc. În altă ordine de idei, consemnăm şi rezultatele înregistrate recent de albaiulianul Emil Sufleţel – un tur de forţă, cu trei curse în două zile: crosul “Fair Play” organizat de CS Locomotiva Bucureşti (locul 2 la categoria +75 de ani), Crosul “Bucureşti aleargă” (poziţia secundă la +75 ani), respectiv locul întâi la o întrecere pe 4 kilometri în comuna Fulga (judeţul Prahova). (D.U.)

Lasă un răspuns