Imediat după terminarea partidei de la Piteşti dintre FC Argeş şi Unirea Alba Iulia din cadrul ultimei etape din Liga a 2-a, Seria Vest, scor 1-0 pentru albaiulieni, preşedintele executiv al „alb-negrilor” a anunţat că demisionează din funcţie. „Am avut, zic eu, şi bune şi rele în mandatul meu dar astăzi am decis că a venit momentul să plec din funcţie şi să las locul altcuiva. S-a adunat foarte multă oboseală, mult stres şi cred că decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte este cea mai înţeleaptă decizie pe care o puteam lua în momentul acesta” a punctat Nicu Lupu (foto). Altfel, pentru că nu au fost de acord cu amânarea plăţii restanţelor financiare antrenorul secund Adi Himcinschi, şeful Centrului de copii şi juniori, Neluţu Popa şi fostul antrenor cu portarii, Adi Bicheşi, au fost puşi pe liber dar nu ar fi exclus ca în cazul celor 3 lucrurile să se schimbe în cursul săptămânii viitoare. În altă ordine de idei, uniriştii (n.a. şefii le-au organizat săptămâna trecută un banchet de final de an prin bunăvoinţa omului de afaceri Alin Cutean patronul restaurantului „Bleumarin” situat în apropierea oraşului Alba Iulia) vor avea parte de încă o săptămână de antrenamente în care antrenorul Gabi Rotaru intenţionează să testeze şi câţiva tineri fotbalişti care activează în ligile inferioare din judeţ.
Dan UDREA

