Într-un meci restant din cadrul etapei cu numărul 25 din Liga a 4-a, Metalul Aiud a remizat, în această după amiază, pe teren propriu cu Europa Alba Iulia şi a bifat astfel cel de-al 9-lea joc fără înfrângere în vreme ce Europa a ajuns la 55 de puncte, cu unul mai puţin decât CSO Cugir, dar la 4 puncte în urma liderului Performanţa Ighiu. Sub privirile primarilor din Aiud şi Cugir, Mihai Horaţiu Josan respectiv Adrian Teban, dar şi a preşedintelui AJF Alba, Sorin Corpodean şi a fostului fotbalist al Unirii Alba Iulia, Ovidiu Maier, cele 2 echipe au oferit un spectacol fotbalistic agreabil, ce-i drept cu puţine faze de poartă, încheiat cu o „remiză albă” care convine de minune celor de la…Performanţa Ighiu. La finalul întâlnirii, disputată pe o ploaie măruntă şi rece în faţa a circa 400 de suporteri pătimaşi, jucătorii Metalului, o echipă ambiţioasă şi extrem de muncitoare, alcătuită din jucători dispuşi la efort dintre care s-au remarcat stoperul Todea şi „căpitanul” Moga, s-au bucurat minute în şir pentru acest egal de luptă, în urma căruia au izbutit să treacă şi peste al 9-lea val. De partea cealăltă, amărăciunea unui examen parţial ratat a spus totul despre starea de spirit a „europenilor”. Au evoluat garniturile: *METALUL AIUD (echipament roşu, antrenor Radu Andone) 12. Gânscă – 6. Ferencz, 4. Todea, 16. B. Syekely, 18. Barbu – 2. Aur. Costan, 5. Moga (cpt.), 7. Duminică, 11. Birk – 9. Oltean, 10. Ov. Popa (au mai jucat 13. An. Costan, 15. Bălan, 20. Haţegan şi 14. Muntean); *EUROPA ALBA IULIA (echipament albastru-negru, antrenor Mihai Manea): 88. Lasc – 17. D. Lupşan, 3. Dr. Damian, 5. Andreica, 13. Raţă (cpt.) – 6. I. Cristea, 24. A. Miclea, 19. I. Gherman, 7. M. Bratu – 18. G. Jurcă, 9. Haiduc (au mai jucat 16. Staicu, 20. Circov).
Dan UDREA
Vorba unuia,,No cum e d-le Mihai Manea de la Europa care in prima etapa din retur erati tari in clanta,,….vezi ca nici nu a venit meciul din barlogul lui Ciuca si parca v-ati dezumflat…..Ti-am spus ca D-zeu bate pe unii….ce se pot desfiinta….
Multumim dle trei poduri pentru aprecieri .Va informam ca Europa este un club privat 100% cu oameni care sustin sportul,care iubesc sportul si care vor investi in sport.Este interesant ce se va intampla din viitorul an competitional cand institutiile publice ,conform noilor acte legeslative ,nu vor mai putea sa detina sa sprijine sau sa sustina financiar o echipa de fotbal.Este si normal ca banii cetatenilor sa nu fie folositi in fotbal mai ales in aceste vremuri de criza.In ceea ce-l priveste pe Mihai Manea va pot spune ca este un antrenor tanar inca neexperimentat ,care si-a inceput cariera de antrenor la o echipa cu pretentii dar care promite si in viitor va creste ,va obtine experienta si va fi un antrenor bine pregatit.EUROPA a obtinut identitatea de club spotiv urmeaza sa fie depuse diligentele petru obtinerea CIS-ului si va merge mai departe.stim ca in judet nu este foarte important sa fii pe primul loc daca nu reusesti sa depasesti barajul de promovare.Dorim succes tuturor si ordenilor sa se salveze de la retrogadare!
poate acum isi da seama toata lumea ca Europa nu este echipa despre care se spune ca joaca murdar ca sa promoveze.Cat despre dl.Manea Mihai chiar pot sa-mi dau cu parerea pt ca-l cunosc si stiu cat se informeaza si mai ales cum isi pregateste fiecare antrenament sau meci.E adevarat e la inceput si mai are nevoie sa acumuleze experienta dar sincer va spun ca unii jucatori nu merita sa joace la Europa pt ca dau dovada de lipsa de atitudine si exista o vorba cat dai la fotbal atat primesti inapoi.Bafta tuturor!
bravo Metalul pt. ca ti-ai aparat corect sansele.in astfel de situatii valoarea iese la suprafata.iar daca se vorbeste ca Europa joaca intr-un fel sau altul, un vechi proverb romanesc spune :nu iese fum fara foc.apropo de felul cum unele echipe si-au aparat sansele.
sincer imi pare rau pt mihai dar li so urcat la unii jucatori fotbalul la cap si fitzele dar mai tre sa pui si osul la batae la fotbal nu sa t tragi p fund ca unele „vedete”sau sa ,sari coarda cand ii un meci cu miza.mio facut placere sa lucrez cu mihai&sa stici k yo nu ma ascund & spun cn is cand las un coment.(vb lu manea u esti pariul meu)ms mihai pt incurajari&mior prins bn dar din pacate in alta parte mior prins nu und ai fi vrut u sa fiu.bafta in cariera d antrenor pt k stiu c poti&c transmiti jucatorilo.
Sa ne abtinem ,alexandru florin acest proverb se potriveste si la europa si la ighiu si la cso cugir.
Bravo FC CUGIR pt k ti-ai aparat corect sansele in astfel de situatii valoarea iese la suprafata iar dak se vorbeste de cso cugir k joaca intr-un fel sau altul cititi proverbul lui alexandru florin,apropos 11 m in min94!?
salutare bade trei poduri,am crezut ca ai plecat din echipa de scriitori la alba sport!ce parere ai de cso cugir de ighiu ,fata de joc,jucatori valoare,pile,aranjamente culise etc.pt ca de europa ai tot scris.asteptam parerea obiectiva.cam dubioasa evolutia capitanului Rata de a europa?!
la cso-fc,in min 55a fost primul 11m neacordat,tot stadionul l-a vazut,cel din min. de prelungire a fost al treilea.iar leegat de fc cu aparat sansele corect nu fa pe ………..daca si cu Europa ar fi fost la fel atunci da ,bravo lor.cu chesti cum ca nu nu li s-a dat nimic(citez din unii jucatori)spune totul despre felul cum privesc unii competitia in sine.altfel fc-ul o echipa greu de invins pe propriul teren
da cso este sfanta…!
Mai taceti mah ce tot vb voi aia care nu stiu fotbal vb numa sa va aflati in treaba… si cu jucatoru Rata ce aveti nu mai incapeti de el? trompete ce sunteti :)):))