Andriuc a pierdut, România a bătut!

Numărul 1 în echipa României care participă în aceste zile la „Winter’s Cup” (grupa A, care are loc în Belarus, la Minsk), competiţie care contează pentru calificările la Europeanul de tenis de câmp rezervat tenismanilor Under 16, cugireanul Rareş Paul Andriuc (foto) a pierdut, scor 3-6,6-4,2-6 (după 2 ore şi 11 minute), în faţa bulgarului Vilian Petrov. În celelalte meciuri ale zilei de vineri, Patrick Ciorcilă l-a învins, scor 6-2, 6-1 (după 53 de minute) pe Petar Atanasov iar dublul format din Patrick Ciorcilă şi Alexandru Buzlean a trecut, scor 6-1,1-6, 6-4 (după o oră şi 31 de minute) de perechea Vilian Petrov/Petar Atanasov. Astfel, ROMÂNIA – BULGARIA 2-1!

Dan UDREA

Lasă un răspuns