2 competiţii de powerlifting la Alba Iulia!

La sfârşitul acestei săptămâni, la Alba Iulia se vor desfăşura două competiţii de powerlifting la nivelul de vârstă cadeţi (maximum 18 ani): Campionatul Naţional de cadeţi 2011 şi Campionatul judeţului Alba, cadeţi. Concursurile sunt organizate de către Federaţia Română de Powerlifting şi Clubul Sportiv Zamolxis Alba Iulia în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Alba. Din cauza numărului mare de sportivi ca urmare a înscrierilor preliminare (până marţi seară pe tabloul de concurs erau 22 de sportivi la feminin respectiv 48 la masculin), Colegiul Director al Federaţiei Române de Powerlifting a decis desfăşurarea Campionatului Naţional de Powerlifting cadeţi 2011 pe durata a două zile, după următorul program: *sâmbătă, 5 februarie – toate categoriile de greutate feminin şi categoriile de greutate masculin de la 48 kilograme până la 66 kilograme (inclusiv); *duminică, 6 februarie – categoriile de greutate masculin de la 74 kilograme până la +120 kilograme. Ora de începere a concursului este 13.00, în sala de culturism de sub tribuna oficială a stadionului “Cetate”, „proba” cântarului va avea loc între orele 9.00 şi 11.00, iar şedinţa tehnică este prevăzută la ora 11.15. (D.U.)

Lasă un răspuns