CS Unirea Alba Iulia lider la tenis de masă!

Sâmbătă, 15 ianuarie, s-a desfăşurat la Mioveni prima etapă a returului Campionatului Naţional Divizia A de tenis de masă, ediţia 2010-2011 (play-off-ul pentru poziţiile 9-12 în clasament)). S-au întâlnit echipele C.S. Unirea Alba Iulia, Dacia Mioveni şi C.S.Ş.-LPS Slatina. C.S.M. Zălău, a patra echipă din această serie, nu s-a prezentat, pierzând toate partidele cu 9-0. “Echipa noastră a avut un început de retur fulminant câştigând magistral toate partidele şi s-a instalat în fotoliul de lider ! În primul joc am întâlnit echipa din Slatina, oras cu o puternică tradiţie în tenisul de masă naţional, pe care am învins-o cu 9-5 după un meci condus de la început până la sfârşit de jucătorii noştrii (4-1, apoi 5-2 şi în final 9-5). Partida în sine a debutat cu o surpriză: Traian Rus, jucătorul numărul 1 unirist îl înfrânge pe Alin Spelbus, numărul 1 advers, cu 3-2 după ce a fost egalat de la 2-0 la seturi şi în plus a avut în setul 4, 4 mingi de meci (10-6) finalmente pierzând cu 12-10. Cu o stăpânire de sine remarcabilă, Traian nu-i mai dă nici o şansă în setul decisiv valorosului său oponent conducând cu 8-1 şi în final câştigând cu 11-3. Acest Spelbus, în urmă cu o săptămână, la TOP 12 Seniori 2011, a câştigat cu un sec 3-0 în faţa celui mai bun jucător al ţării în 2010, George Coroian de la ACTT Bucureşti. O altă mare surpiză o furnizează Daniel Răcilă învingându-l în meciul 12 pe acelaşi Spelbus cu 3-1 şi reuşind cel mai bun rezultat al său de până acum sub culorile clubului C.S. Unirea Alba Iulia. În al doilea meci întâlnim gazdele în faţa cărora ne impunem cu 9-4, după o partidă dominată şi mai autoritar decât precedenta şi în care doar jucătorul numărul 1 advers, Attila Simon, ne-a creat probleme. Punctele au fost aduse de către Traian Rus – 6 victorii, Ioan Corburean, Daniel Răcilă şi Radu Sufleţel – fiecare cu câte 4 victorii. Echipa a fost condusă de Emil Gelu Sufleţel. Următoarea etapă va avea loc la Slatina pe 19-20 februarie”, se arată într-un comunicat de presă al CS Unirea Alba Iulia.

Lasă un răspuns