Bogdan Borza şi Miriam Bulgaru în turul 2!

Cei 2 reprezentanţi ai judeţului Alba la actuala ediţie a Campionatului Naţional de tenis de câmp (Under 14), competiţie care are loc în aceste zile la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, au debutat cu dreptul. Astfel, Bogdan Alexandru Borza (foto, CSO Cugir, favorit numărul 3) a trecut, luni, în primul tur de Eduard Vlăsceanu (Haveco Ploieşti) cu scorul de 6-0,6-1 şi-l va întâlni în turul 2 pe Răzvan Codescu (AMG Bucureşti) care s-a impus în turul inaugural în faţa lui Matei Avram (SCM Bacău) cu scorul de 6-2,6-2. În competiţia fetelor, Miriam Bulgaru (Tenis Club Vlad Bucur Alba Iulia) a învins-o, de asemenea luni, în turul 1 pe Ioana Toanchină (Sportul Studenţesc Bucureşti), scor 6-4, 6-1 iar în turul secund va da piept cu Alexandra Turcu (Steaua Bucureşti) cea care a trecut în primul tur de Emel Abilula (Tenis Club Enache, favorita numărul 7). De remarcat, faptul că în proba de dublu băieţi perechea formată din Bogdan Alexandru Borza şi Nicuşor Frunză (Sportul Studenţesc Bucureşti), favoriţi numărul 1, este calificată direct în turul 2 pe tabloul principal.

Dan UDREA

Lasă un răspuns