Pariul lui Manea: Europa Alba Iulia în Liga a 3-a!

Are 29 de ani, a jucat fotbal la Farul Constanţa, Germinal Beerschot (Belgia), Hassania Agadâr (Maroc), Zimbrul Chişinău (Moldova), Unirea Alba Iulia, Inter Blaj, CSM Sebeş, CS Zlatna şi Europa Alba Iulia, este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti, este căsătorit cu Roxana şi împreună au o fetiţă Raisa. Numele lui? Mihai Florin Manea (foto în mijloc, în echipamentul alb-negru al Unirii). “După ce m-am despărţit de Unirea Alba Iulia, am mai evoluat la o serie de echipe din judeţul Alba după care am dorit să mă concentrez sută la sută asupra unei alte mari pasiuni, în afara fotbalului şi a şofatului, şi anume kinoterapia. Dar cum am ales să mai joc şi fotbal la Europa Alba Iulia, şi în cele din urmă s-a dovedit că a fost alegerea perfectă, se pare că “sportul rege” a revenit în prim planul activităţii mele profesionale. Am întâlnit aici oameni extraordinari, pasionaţi de fenomenul numit fotbal, o echipă tânără care îşi doreşte să facă performanţă, condiţii pe care cu siguranţă şi le doreşte oricine. De altfel aici, la Europa Alba Iulia, se deruleză un proiect prin care în viitorul apropiat vom pune bazele unei şcoli de fotbal pentru copii şi juniori. Din luna martie a anului viitor, micuţii fotbalişti născuţi în anul 1996 şi mai mici vor fi aşteptaţi la baza sportivă de la Drâmbar pentru a participa la selecţiile organizate de club” a punctat fostul atacant al “alb-negrilor”. Vizavi de prima parte a sezonului 2010-2011, Mihai Manea a fost extrem de tranşant. “Sunt foarte mulţumit de modul în care elevii mei se comportă la antrenamente şi meciuri, de rezultatele obţinute şi te asigur că <familia Europa Alba Iulia>, fi sigur că nu este un clişeu atât de des uzitat în lumea sportului în general şi a fotbalului în special, cu tot ceea ce implică ea, va face totul pentru ca la sfârşitul campionatului să fie pe primul loc şi să participe la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Ar fi o răsplată binemeritată pentru eforturile celor care se îngrijesc ca noi, şi aici mă refer la preşedintele clubului Eugen Lăpădat respectiv la preşedintele secţiei de fotbal Liviu Coacăză, să beneficiem de condiţii la care mulţi nici nu-şi permit să viseze”, a punctat tânărul tehnician al “europenilor”. Altfel Mihai Manea a programat reunirea lotului undeva la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor după 7 zile de reacomodare la efort la baza proprie, Andreica şi compania urmând să efectueze un  stagiu montan de pregătire centalizată urmat de cât mai multe amicale. “Sper să reuşim să jucăm cu prim divizionarele Universitatea Cluj şi Victoria Brăneşti în perioada rezervată amicalelor, cu ambele grupări am purtat deja discuţii şi există şanse mari ca cele două grupării să evolueze la baza noastră sportivă de la Drâmbar!”, a conchis Manea.

Dan UDREA

Acest articol are un comentariu

  1. grozav. (cso cugir)

    BV …BAIETI MERITATI SA PROMOVATI… CA NOI FACEM NUMA BLATURI…..FARA ..BANI NU FACEM NIK IN RETUR… ( SCUMP UN MECI ACUMA)

Lasă un răspuns