Înscrieri pentru “Cupa Crăciunului”, ediţia a 4-a

Începând de astăzi şi până pe 12 decembrie se fac înscrieri pentru ediţia din acest an a competiţiei organizată la Zlatna de către Joe Trandafir Croitoru şi la care pot participa echipe din tot judeţul. “Taxa de înscriere este de 100 RON pentru fiecare echipă care poate fi alcătuită din maximum 10 jucători. Partidele se vor desfăşura în perioada 12-19 decembrie în sala de sport din oraşul Zlatna, se joacă în sistem 5+1, şi îi aşteptăm pe toţi cei care doresc ca prin intermediul sportului în general şi al fotbalului în special să mai dea jos din eventualele kilograme în plus. Nu de alta, dar se apropie Sărbătorile de iarnă şi atunci cu siguranţă că acestea, kilogramele, vor fi puse la loc!” a spus organizatorul competiţiei ajunsă la cea de-a 4-a ediţie. Înscrierile se fac la telefon 0726/337.298 (Joe Trandafir Croitoru). (D.U.)

Lasă un răspuns

Închideți meniul