CS Soleil Alba Iulia s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu cu scorul de 3-0 în meciul cu CSŞ Caransebeş din cadrul etapei a 5-a, a doua a primului retur, din Divizia A2, seria SV, a Campionatului Naţional de volei feminin. “Pot spune că am învins fără emoţii dar din nou terminăm mai greu seturile din cauza faptului că majoritatea fetelor nu au efectuat pregătirea de vară. Doar două jucătoare pe care ne bazăm în acest sezon, Loredana Paşca şi Angela Podină-originare din Satu Mare, sunt studente la Alba Iulia şi le pot avea la antrenamente întreaga săptămână. În rest, cele trei junioare de la Deva, Karina Bonţa, Andra Resiga şi Bianca Han sunt eleve în ultimul an de liceu şi vin doar vineri la echipă, în vreme ce căpitanul Ioana Cristina Mircioagă este studentă la Timişoara şi ne întâlnim de abia joia. Cea mai experimentată componentă a lotului, Carmen Borsai, lucrează în Blaj, Ana Maria Chirilă, este accidentattă la un deget şi mai avem în echipă alte două albaiulience, Veronica Sandu şi Cristina Ramona Miron, deci se poate spune că nici numeric nu stăm prea bine. Anul acesta nu ne-am propus să obţinem foarte multe victorii pentru că este greu să faci acest lucru atunci când nu te poţi pregăti împreună cu toată echipa în cadrul unui ciclu săptămânal. De aceea bucuria este cu atât mai mare când izbutim un success!”, a punctat Sorin Pop antrenorul CS Soliel Alba Iulia, nu înainte de a mulţumi pe această cale Universităţii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia (director executiv al clubului CS Universitatea, Sorin Şimon) respectiv Colegiului Militar Liceal Mihai Vitezul Alba Iulia (comandant Marcel Domşa) pentru sprijinul acordat în această ediţie de campionat. De reamintit că primele două clasate în fiecare serie merg mai departe iar deocamdată pentru locul secund CS Soleil se bate cu CET Govora. “Cu Govora-Vâlcea suntem cam la bariera cum se zice, am pierdut ultima partidă cu 2-3 şi cauza a fost tot lipsa pregătirii de vară motiv pentru care am cedat pe final”, a încheiat tehnicianul Albei.
Dan UDREA