Echipele de senioare a CS Unirea Alba Iulia şi de junioare a AC Mica Romă Blaj campioane naţionale la cros

Sâmbătă, 30 octombrie, la Băile Felix s-au desfăşurat finalele Campionatelor Naţionale de Cros, competiţie la care judeţul Alba a aliniat la start un număr de 16 atleţi în întrecerea individuală şi trei echipe în competiţia cluburilor. În competiţia senioarelor, echipa CS Unirea Alba Iulia a aliniat la start 5 sportive, Barna Andreea-foto(antrenor Man Cristina), Boholtan Alina şi Rodean Ana(antrenor Avram Gabriel), Istrate Mădălina şi Suciu Simona(antrenor Bucerzan Mariana), care prin clasări individuale constant bune au reuşit să câstige titlul de campioane naţionale şi să cucerească medaliile de aur la echipe. La junioare sportivele de la AC Mica Romă Blaj, pregătite de către antrenoarea Man Cristina, s-au impus categoric în întrecerea pe echipe devenind campioane naţionale şi au reuşit să cucerească şi două medalii în întrecerea individuală prin Bunea Anca(medalie de argint) şi Loghin Dana(medalie de bronz). Celelalte componente ale echipei campioane naţionale au fost Stoica Gabriela, Biriş Mădălina şi Mărean Maria. În întrecerea juniorilor echipa LPS Alba Iulia(antrenor Emil Stănilă) s-a clasat pe locul 11 la categoria cu cei mai mulţi participanţi la start. Componenţii echipei au fost Barbonie Fabian, Gurgui Cosmin, Lătăianu Daniel, Morar Daniel şi Moldovan Dănuţ, toţi elevi ai colegiului militar Mihai Viteazul din Alba Iulia. Dacă în întrecerea junioarelor există tradiţie prin performanţele la înalt nivel realizate în anii precedenţi, în întrecerea senioarelor este pentru prima oară când se reuşeşte participarea cu o echipă completă la această competiţie, titlul naţional fiind astfel cu atât mai important constituind şi el o premieră. “Sperăm să redăm aripi atletismului judeţean şi aşteptăm pe lângă autorităţile locale şi eventuali agenţi economici care doresc să sprijine performerii judeţului. Un prim pas în această direcţie este făcut de către CS Universitatea Alba Iulia care doreşte să se implice activ în pricipalul sport olimpic şi să ofere susţinere şi condiţii de pregătire pentru atleţii de valoare”, a punctat directorul CS Unirea Alba Iulia, Marius Anghel.
DAN UDREA

Lasă un răspuns