Duminică a marcat…sâmbătă!

Europa Alba Iulia este noul lider al Ligii a 4-a după ce sâmbătă echipa ex-uniristului Mihai Manea a învins cu scorul de 9-1 (5-1) pe Metalul Aiud într-un meci disputat la Drâmbar şi care a contat pentru runda cu numărul 10 a respectivei competiţii. Golurile amfitrionilor au fost semnate de Samoilă (5), Fântână (22), Circov (30,32), A. Miclea (38), Andreica (40), I. Gherman (56), D. Urs (83), Apetri (88) respectiv Duminică (24). Sub privirile lui Fane Fogoroşi, Mihai Dăscălescu şi Ioan “Penghiu” Păcurar, “europenii” s-au impus la pas în faţa unei echipe ajunse la locul faptei doar cu o jumătate de oră înaintea startului oficial. Se remarcă golul oaspeţilor semnat de Duminică, reuşit într-o zi de sâmbătă, precum şi faptul că cele 9 goluri ale Europei au fost marcate de…opt jucători!

*Europa Alba Iulia (antrenor Mihai Manea): Conţiu – Sg. Oara, H. Marian (73, Colcer), Raţă, A:ndreica – Staicu (n.a. nepotul fostului golgheter al Zlatnei în perioada 1995-1998, Liviu Miuţă) (46, Apetri), A. Miclea, Samoilă, Circov – I. Gherman (74, Puşcaş), Fântână (58, D. Urs). Pe bancă: Căt. Crăciun, Vozar şi Ilie.

*Metalul Aiud (antrenor Daniel Mif): R. Popa – Bălan, Ferencz (46, Horhat), C. Popa, Moga – Birk, Duminică (31, Ad. Popa), Costea, Salcă – Haţegan, Podar. Pe bancă: Ranca, Hagea. (Titi IANCU – Drâmbar).

Lasă un răspuns

Închideți meniul