A repetat de 10 ori primul an de facultate!
Ilie Galerie, un apropiat al conducerii FRF, a terminat facultatea după 17 ani, amânând mereu deznodământul pentru a face bişniţă în căminele studenţeşti din Regie. Ilie Mălureanu, este unul din personajele ce se învârt în lumea fotbalului, mai ales din ligile inferioare.Este un tip mare, la propriu, cu o voce extrem de puternică, ce se face auzită fără nici un fel de probleme pe stadioane, indiferent de mărimea acestuia sau de numărul spectatorilor. Are locul său în tribunele stadionului din Regie al Sportului Studenţesc, echipa patronată de Vasile Şiman. A fost în multe oraşe, îndeplind anumite funcţii la formaţii din eşalonul secund: Şoimii COMPA Sibiu, Unirea Alba Iulia, Dunărea Giurgiu şi, mai nou, Universitatea Cluj.
*Naşu, botezat de Ilie Galerie
Fost, multă vreme, pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, simpatizant al echipei Sportul el are multiple legături cu foştii componenţi ai acestei formaţii, mai ales cu nume grele, cum ar fi Mircea Sandu, Adalbert Kassai, Paul Cazan şi alţii. Este cel care a inventat porecla de “Naşu” pentru Mircea Sandu. De altfel, aflat în preajma fotbaliştilor din Regie, încă din 1969, Ilie Mălureanu, poreclit Galerie, le-a rezolvat acestora toate micile probleme aflate pe ordinea de zi în acea perioadă: ţigări, cafea, blugi, aur sau valută. Cum viaţa de student era, în acea vreme, una extrem de boemă, iar pentru el foarte bănoasă, a preferat să devină un bişniţar notoriu, în loc să îşi termine studiile. Cum avea cazare la căminele studenţeşti din Regie fără probleme, iar administratorii acestora primeau mereu atenţii de la el, a preferat să tot amâne anii de studiu pentru a rămâne în cămin. A doborât, credem, chiar un record mondial în materie, adică a repetat primul an de 10 ori, şi a terminat facultatea în 17 ani.
*Petre Deselnicu fugărit de Mircea Sandu chiar în Bănie
Referindu-se la legăturile lui cu lumea fotbalului, Galerie îşi aduce cu nostalgie aminte: ”Sandu a venit la noi pe 15 septembrie 1971, de la Progresul. Era dat dracului, rău, dădea goluri cu nemiluita, a înscris în total 169, nici unul din penalty! Bătea ca la fasole, singur aproape, pe Dinamo şi Steaua. I-am compus un cântec în care l-am poreclit Naşu, aşa i-a rămas numele”, îşi aminteşte Mălureanu. Despre Mircea Sandu, naşul său de cununie, nu are decât cuvinte de apreciere. “În viaţa de toate zilele este un tip pâinea lui Dumnezeu. Adoră compania prietenilor adevăraţi, un grătar sau o muzică de pahar cu Romica Puceanu sau Gabi Luncă. Avea o capacitate de recuperare după petreceri formidabilă. Eu şi alţii care eram alături de le la petrecere eram morţi câte 3 zile după chef, dar el, după o oră de somn, era fresh. Acum anii şi-au spus cuvântul şi în cazul lui şi a lăsat-o mai moale, datorită problemelor de sănătate”, spune Ilie.“N-avea tată, n-avea mamă. Era ca o fiară pe teren. Îmi aduc aminte că, o dată, juca pe Centralul craiovean. Petre Deselnicu, care îl marca, l-a şicanat mai mereu. N-a mai răbdat, a încercat să-l bată, cât era Petre de mare, şi l-a fugărit, o tură şi jumătate de teren, în huiduielile a peste 25.000 de spectatori. Se oprise meciul, toţi se uitau la goana lor, iar oltenii l-au aplaudat până la urmă”, a încheiat Galerie.
*ODĂ NAŞULUI
“Sandu Mircea să trăieşti,
Naşul lui Dinamo eşti,
Naşu, Naşu, Naşu !”
Horaţiu SIMA (Sport Total FM Bucureşti)
ehe, nea ilie, nea ilie, te-ai descurcat de tinar.