Se cosmetizează…Cetatea! Deocamdată…terenul 2! Urmează…terenul 1!

Terenul doi al arenei albaiuliene este în plin proces de modernizare! Instalație modernă de irigare, firma lui Dorin Dîrloșan este cea care se ocupă de acest aspect, și nocturnă pentru antrenamente sunt noutățile care vizează în 2022 terenul secund al arenei din Cetatea Marii Uniri. „Lucrările pentru irigarea terenului doi, cu aspersoare și pornirea la <buton>, cum se zice, are termen de finalizare la finalul lunii viitoare și după cum merg lucrurile sunt ferm convins că totul o să fie gata la timp. De asemenea, având în vedere faptul că pe acest teren se antrenează și foarte multe grupe de copii ale echipelor din oraș care sunt înscrise în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, se va monta și o instalație de nocturnă care să-i ajute pe antrenorii cluburilor respective în ceea ce privește desfășurarea ședințelor de pregătire și seara. Altfel, și suprafața de joc a terenului principal de pe Cetate va intra într-un nou proces de modernizare, dar asta va avea loc după ce se vor termina partidele din cadrul actualei ediții a Ligii a 3-a, undeva la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie” a punctat Radu Mircea Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia. SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS  BUN! (Dan UDREA)

Citește mai multSe cosmetizează…Cetatea! Deocamdată…terenul 2! Urmează…terenul 1!