Liga Elitelor la U13 și U14, Seria a 11-a! Debut pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș!

Ieri am debutat în Liga Elitelor la U13 și la U14, unde antrenori sunt Alexandru Kalanyos și Cristi Mărginean! Un nou început pentru copiii Unirii (foto 1 și 2), care, încet, dar sigur, vor ajunge departe în carieră!
Ieri, copiii au disputat primele jocuri împotriva juniorilor de la Universitatea Cluj, jocuri frumoase pentru cei mici din ambele tabere! La aceste categorii de vârstă nu se iau în calcul rezultatele și clasamentul, scopul competiției fiind dezvoltarea juniorilor în mediul fotbalistic! Următoarele jocuri, duminică 18 august de la ora 16.00 respectiv 17.30, acasă cu ACS U Evoution 2020.

„Leuții” de U14 si U13 de la LPS Sebeș (foto 3 și 4) au debutat ieri, la Someșeni, în puternica întrecere a Ligii Elitelor, acolo unde se afla in seria a 11-a, una în care se regăsesc echipe de tradiție din fotbalul românesc. Elevii pregatiți de Coco Groza și Dani Popa au evoluat în prima runda împotriva „feroviarilor” de la CFR Cluj, gazdele impunându-se în ambele meciuri datorită experienței și valorii individuale a jucatorilor. În a doua etapa,” leuții” vor întâlni pe teren propriu, la „Pielarul, pe Sporting Cluj, meciurile urmând să se dispute duminică, 18 august, de la ora 16.00, respectiv 17.30. (sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia FanPage și LPS Sebeș juniori)

Citește mai multLiga Elitelor la U13 și U14, Seria a 11-a! Debut pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș!