Andra Ologu, argint la Cluj!
Atleta albaiuliancă Andra Ologu, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a câştigat medalia de argint la Semimaratonul Clujului cu un record personal îmbunătăţit cu peste 3 minute. Alina Boholţan, de asemenea legitimată la gruparea din Cetatea Marii Uniri, s-a situat pe locul 6. „Vorbim rezultate excelente, care dacă vor fi apreciate şi susţinute în continuare pe măsura muncii depuse de către aceste minunate fete vor aduce multe satisfacţii pentru sportul albaiulian” a punctat Marius Anghel. (D.U.)