Internaționalul ocnamureșean Florian Bartha a semnat cu SCM U Craiova!
După ce în ultimii trei ani ocnamureșeanul Florian Bartha, a jucat în Liga 1 de volei masculin la Unirea Dej, în această săptămână a ales o noua provocare, și a semnat cu echipa clasată pe locul 3 în campionatului trecut – SCM U Craiova. În acest moment, Florian se află în Ucraina cu echipa națională, pentru meciurile din Golden League programate chiar la începutul lunii Iunie. Echipa noastră este în grupă cu Slovacia şi Ucraina. Cele două turnee din faza grupelor care ar fi trebuit să se joace în ţări diferite se vor disputa, legat, în Ucraina, în perioada 1-6 iunie. Multă bafta Florian la echipa de club și națională! (D.U.)