CSO Cugir (grupa 2009) şi Navobi Alba Iulia (grupa 2010) au câştigat Cupa Crăciunului de la Săsciori!
La prima ediţie a Cupei Crăciunului la minifotbal, organizată la Săsciori, prilej cu care s-a inaugurat o nouă şi modernă sala de sport s-au impus CSO Cugir, la grupa 2009, respectiv Navobi Alba Iulia, la grupa 2010. De asemenea, micuţilor fotbalişti le-au fost acordate premii individuale. A fost un nou turneu spectaculos, cu sute de spectatori prezenţi în tribună şi multe emoţii pentru micuţii fotbalişti implicaţi. „A fost o acţiune extrem de reuşită, prin care am vrut să oferim clipe de bucurie copiilor implicaţi. Prin acest turneu am marcat şi inaugurarea sălii de sport din Săsciori. Ambele turnee, au avut rolul să popularizeze fotbalul în zonă și să aducă un pic de bucurie micilor fotbaliști, acum, în pragul Sărbătorilor de iarnă. Competițiile au avut un real succes, noua și moderna sală din Sasciori, fiind plină de spectatori, care, au trăit la intensitate fazele create de micuţii jucători. Noi, cei de la ACS Sebeş 2014 au avut o lună decembrie extrem de încărcată, cu 7 turnee la toate grupele şi am încheiat astfel un an foarte bun, în care suntem pe primul loc în judeţ cu grupele 2006 şi 2008„, a declarat antrenorul ACS Sebeș 2014, Brumaru. Rezultate Cupa Crăciunului grupa 2009: