Șah…și mat cu Mihnea Costachi! (GALERIE FOTO)
În perioada 2-4 iunie a avut loc la Bratislava, Slovacia, Campionatul European de Șah, secțiunea Rezolvări de probleme de Șah, la care au participat 75 de sportivi din 13 țări. Clubul CSM Unirea Alba Iulia și Municipiul Alba Iulia au fost reprezentate cu onoare de talentatul șahist Mihnea Costachi, ce a obținut clasări și medalii foarte valoroase. La proba Open a obținut locul 2 și medalie de argint la categoria tineret U23, iar la proba principală a Campionatului European a obținut locul 3 și medalia de bronz la categoria tineret U23. „Aș vrea să mulțumesc clubului CSM Unirea Alba Iulia pentru susținere, a fost foarte importantă în vederea participării mele la această competiție de anvergură. De asemenea, gândul meu de recunoștință se îndreaptă și spre antrenorul meu, domnul Vlaicu Crișan. Dorința mea cea mai mare acum este să mă pregătesc și pentru Campionatul Mondial de Rezolvări de Probleme de Șah, ce se va desfășura anul acesta în septembrie în Batumi, Georgia, precum și la viitoarele campionate europene și mondiale de Șah Rapid și Blitz, în luna decembrie. Până atunci vor mai fi turneele de Grand Prix la Șah rapid, Blitz, și Șah clasic. Va fi un an plin de competiții la care sper să obțin rezultate din ce în ce mai bune. Primul pas, însă, va fi legat de cariera mea profesională, și anume de susținerea tezei mele de disertație la masterat.” ne-a declarat Mihnea Costachi. Suntem mândri de tine! Îți ținem pumnii, Mihnea! Baftă în tot ce îți propui! (Comunicat de presă, CSM Unirea Alba Iulia)