SuperLiga AJF Alba, etapa a 18-a! VEZI AICI rezultatele din primele două partide!

CS Zlatna - CS Ocna Mureș (FOTO STÂNGA-facebook CS Ocna Mureș) 0-4 (0-2). Băieții noștri se întorc cu toate punctele din deplasarea de la Zlatna, după un meci mai dificil decât o arată scorul! La jumătatea primei reprize, deschidem scorul prin Coltor, scăpat singur cu portarul, lansat de Guț, iar chiar înainte de pauză am lovit din nou pe contraatac, prin Coman. Înainte de acel gol, portarul nostru, Raul Stângă, a avut o intervenție incredibilă, salvând de pe linia porții un gol ca și făcut al gazdelor. În repriza a doua, am gestionat bine jocul și am mai punctat de două ori. Coltor transformă un penalty obținut de Socaci, iar la doar câteva minute distanță își trece în cont hat-trick-ul, din pasa aceluiași Socaci, stabilind scorul final. Pe final, gazdele au avut șansa să reducă din diferență, dar au ratat două lovituri de pedeapsă, una peste poartă, iar cealaltă apărată excelent de Stângă, care a făcut un meci de senzație! Felicitări tuturor pentru victorie, atitudine și determinare! Hai Soda dragă!!! () Inter Unirea (FOTO CENTRU-facebook Inter Unirea) - AFC Micești 3-0 (0-0). Adrian Chișu (60), Andrei Sas (65), Andrei Gherman (90+1) Inter: Eneie Țiboc - Ioan Marton, Alexandru Bucșă, Flaviu Adrian Chișu, Andrei Nimaș, Cristan Paleoca, Andrei Sas (cpt.), Andrei Moldovan, Adrian Csiulak (David Maier, Emanuel Cordoș, Alexandru Pop, Gheorghe Bălțat, Adrian Spinean, Alin Gherman, Răzvan Salcă, Claudiu Mureșan). Antrenori Cristian Onișor, Alexandru Gabor, Viorel Rațiu. AFC Micești: Alexandru Manoilă - Adrian Bleza, Cristian Ludoșan, Petru Giurcă, Adrian Păcurar, Ionel Bogdan Ruscă, Raul Bedelean, Paul Truță, Robert Tudose, Gabriel Bumbu, Mihai Cristea (Bogdan Lazăr, Robert Scrobotă, Sebastian Daisa, Andrei Enceanu, Andrei Corcheș, George Alexandru Aldea). Antrenori George Alexandru Aldea, Adrian Herepean. Meci bun al miceștenilor în partida de la "Unirea din Curbă" însă după minutul 60 amfitrionii, locul 4 în ierarhie, au punctat de trei ori și au luat toate cele punctele puse în joc. De la ora 17.00 se dispută celelalte partidei ale rundei, cu jocul principal (FOTO DREAPTA-facebook Viitorul Sântimbru) la Galda de Jos între Industria din localitate (locul 2) și liderul Viitorul Sântimbru, grupări despărțite de un singur punct.(D.U., MULȚAM mister Cristi POP!)

Citește mai multSuperLiga AJF Alba, etapa a 18-a! VEZI AICI rezultatele din primele două partide!