Marius Anghel a revenit în funcţia de director al CS Unirea!
Începând de ieri, 20 septembrie, Marius Anghel (foto), cel care a câştigat concursul organizat de ANST, a revenit în funcţia de director al CS Unirea Alba Iulia după ce în luna decembrie a anului trecut a renunţat la post. În locul său interimatul a fost asigurat de Radu Nicula, care acum ocupă postul de referent în cadrul clubului din Cetatea Marii Uniri. În continuare, noul dar în acelaşi timp vechiul director al clubului se va ocupa de pregătirea secţiei de Orientare Sportivă, una care a obţinut o serie de rezultate remarcabile în anul 2011. Astfel, CS Unirea Alba Iulia s-a îmbogăţit cu o nouă secţie şi anume cea de box coordonată de Nicolae Paştiu, maestrul fiind cel care de-a lungul timpului a scos boxeri talentaţi pe bandă rulantă, cel mai reprezentativ nume fiind cel al lui Waldemar Cucereanu. (D.U.)