Back in Business!
Cu un efectiv restrâns, CSM Volei Alba Blaj a început pregătirile pentru sezonul competițional 2026/2027. Doar cinci jucătoare s-au antrenat ieri în Alba Blaj Arena, sub comanda antrenorului principal Guillermo Naranjo Hernández. Vittoria Piani, Radostina Marinova, Alexandra Botezat, Ioana Mănăilă și Anja Mazej au intrat deja în programul echipei. Diana Vereș și Bianca Grama, aflate în pregătiri la Blaj cu naționala României pentru turneul final al Campionatului European, care va începe la finalul acestei săptămâni, au fost prezente la începutul antrenamentului de luni seară (foto 1). Nelmaira Váldez a sosit astăzi la Blaj și va intra în programul echipei. Kenya Malachias, care s-a pregătit în această vară cu naționala Braziliei, se va alătura lotului nostru săptămâna viitoare. Tot atunci va ajunge la Blaj și Sabine Haewegene. Ksenia Oprya se va prezenta la echipă după rezolvarea formalităților legate de viză. Vor lipsi de la pregătiri jucătoarele aflate la echipele naționale, care vor evolua în această perioadă în competițiile continentale: Diana Vereș (România), Bianca Grama (România), Viktoria Trcol (Croația), Gretell Moreno (Cuba) și Elina Rodríguez (Argentina). Nici staff-ul tehnic nu va fi complet în această perioadă, trei componenți urmând să participe la turneul final al Campionatului European: antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández și preparatorul fizic Valerio Povia cu naționala României, iar statisticianul Ognjen Marković cu naționala Muntenegrului. În aceste condiții, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorii secunzi Marco Chiodini și Dan Ferencz, care vor fi ajutați de fizioterapeuții Chiara Pozzi și Petru Ban. În altă ordine de idei, Eva Vizitiu și Mihaela Otcuparu, jucătoare aflate sub contract cu CSM Volei Alba Blaj, vor evolua în sezonul 2026/2027, sub formă de împrumut, la CSU Medicina CNUE Târgu Mureș. Tuturor, mult succes în noul sezon! (sursa facebook Volei Alba Blaj)

