Baciu a plecat de la Alba Iulia! Himcinschi este noul antrenor principal al Unirii!

În această după amiază, Marius Baciu a demisionat de la conducerea tehnică a ardelenilor motivul despărţirii fiind reprezentat de lipsa rezultatelor. “Marius Baciu şi Flaviu Boroncoi şi-au prezentat demisia din funcţia de antrenori ai Unirii Alba Iulia şi noi le-am acceptat decizia. Deşi nu este un moment foarte plăcut, eu îl respect pe Baciu pentru că s-a ţinut de cuvânt şi dacă rezultatele echipei nu au fost cele pe care ni le-am dorit, a decis să-şi rezilieze de comun acord contractul  cu Unirea Alba Iulia. Cel puţin până în iarnă Adrian Adorian Himcinschi, secondat de Adrian Bicheşi, vor ocupa banca tehnică a echipei iar obiectivul nostru nu s-a modificat în momentul acestei schimbări. Suntem la patru puncte de locul secund, avem o echipă valoroasă care se poate bate pentru promovare! Unirea Alba Iulia reprezintă în acest moment un brand, şi aş avea un singur mesaj de transmis în acest moment: organele locale trebuie să vină alături de noi, trebuie să dea o mână de ajutor, acum la greu, echipei fanion a judeţului, nu de alta dar sunt sigur că ALBA IULIA poate reveni cât mai curând în prima ligă, acolo unde îi este locul. Pentru aceasta avem nevoie de sprijinul tuturor celor care pot demonstra din nou că performanţa sportivă a Albei Iulia, din punct de vedere strict fotbalistic, a fost atunci când a promovat în Liga 1 şi nicidecum în vara acestui an când s-a retrogradat din elita fotbalului românesc!” a declarat, luni după amiază, Nicu Lupu preşedintele executiv al Unirii.

Dan UDREA

Citește mai multBaciu a plecat de la Alba Iulia! Himcinschi este noul antrenor principal al Unirii!