Pregătit pentru a trece la “catolici”…Sau la “pădurari”!

Portarul de 15 ani al Unirii Alba Iulia, Vlad Ignat (foto) va participa timp de 6 zile la antrenamentele “catolicilor” de la Celtic, liderul la zi al campionatului scoţian. “Cred că voi merge împreună cu colegul meu de la Unirea Alba Iulia, Nicuşor Stanciu, pentru o serie de probe de joc la Celtic Glasgow şi vom rămâne în Scoţia până pe data de 20 ianuarie. Apoi timp de o lună de zile mă voi pregăti în ţară iar pe 20 februarie va trebui să ajung în Anglia pentru câteva jocuri amicale la gruparea “pădurarilor” din Championship (liga secundă din Anglia), Nottingham Forest. Eu

Citește mai multPregătit pentru a trece la “catolici”…Sau la “pădurari”!

Vlad Ignat tot mai aproape de Nottingham Forest!

Portarul Unirii Alba Iulia, născut, atenţie pe 16 octombrie 1995, este foarte aproape de a fi înregimentat de echipa engleză Nottingham Forest (Championship). “Am fost în probe în cursul acestei săptămânii iar cei de acolo mi-au spus că am trecut cu bine peste antrenamentele grupei Under 19 a clubului la care am participat, câte două astfel de şedinţe de pregătire în fiecare zi, iar în luna februarie mai vor să mă observe şi la câteva meciuri pentru a vedea dacă am continuitate. Am fost vreo 6 jucători care am fost testaţi şi sunt foarte bucuros că deocamdată am trecut cu brio examenul din Anglia. Sunt nişte condiţii incredibile la Nottingham, au vreo 10 terenuri de antrenament, 3 de joc, ce să mai zic, este extraordinar. Am stat în cameră cu un englez, un francez şi un irlandez dintre care doar eu şi irlandezul am fost printre trialişti cum se spune. Oricum sub supravegherea lui Steve Sutton, antrenorul cu portarii ai grupării din Albion, am avut multe de învăţat chiar dacă am stat acolo doar cinci zile din 28 noiembrie până pe 2 decembrie. Pot spune că vestea conform căreia am fost acceptat de Nottingham Forest este cel mai frumos cadou

Citește mai multVlad Ignat tot mai aproape de Nottingham Forest!

Bogdan Bucurică spre Novi Sad!

Accidentat spre finalul returului ediţiei trecute a camionatului şi considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai valoroşi fundaşi laterali stânga din prima ligă, Bogdan Bucurică (foto, în alb) a ratat rând pe rând, din cauza accidentării, transferul la echipe cu nume din România şi străinătate. Dorit la începutul sezonului de Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi FC Koln (1 Bundesliga), Bucurică a intrat mai nou în vederea grupării Vojvodina Novi Sad, locul 3 în prima ligă sârbă dupa Partizan Belgrad şi Steaua Roşie Belgrad. Conducerea “alb negrilor” din Cetatea Marii Uniri a confirmat

Citește mai multBogdan Bucurică spre Novi Sad!