Anca Bunea prestaţii reuşite la Mondialele din Italia!
Anca Bunea (foto, dublă legitimare CSŞ Mediaş-CS Unirea Alba Iulia, antrenor Vasile Herman), campioană naţională la junioare, a participat la a 28-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Alergare Montană din Italia (localitatea Ponte di Legno). Atleta s-a clasat pe locul 14 la individual (din 46 de concurente), iar echipa României de junioare a încheiat pe poziţia a 6-a (din 15 ţări), după Turcia, Marea Britanie, Germania, Rusia şi Cehia. “A fost un concurs neaşteptat de greu, însă sunt mulţumită pentru că am punctat prima în echipa României. Locul 6 mondial e un lucru mare pentru mine. Faptul că am participat până acum la 4 Campionate Europene mă face să fiu mai optimistă pe viitor. Îi mulţumesc domnului Vasile Herman pentru tot”, a declarat sportiva. În această vară, Anca Bunea a reprezentat România şi la Campionatele Mondiale de Atletism juniori, de la Barcelona, unde a ocupat locul 17 în finala de 5000 metri. (Comunicat de presă)

