Unirea Alba Iulia s-a retras din Campionatul Naţional al juniorilor republicani A! Miza pe seniori, juniori republicani B şi juniori A1!

Trei victorii şi două înfrângeri, 9 puncte şi golaveraj 8-5, au adunat juniorii republicani A ai Unirii Alba Iulia în Seria a 6-a din actuala ediţie de campionat, dar drumul „alb-negrilor” s-a oprit aici iar partida de sâmbătă, 10 octombrie, de pe teren propriu cu LPS Satu Mare nu va mai avea loc. „Am decis să retragem echipa din campionat, am trimis de altfel şi la Federaţia Română de Fotbal o hârtie prin care am anunţat acest lucru, deoarece aproape toţi jucătorii care puteau evolua acolo (n.a. jucători născuţi în anii 1997-1998) au făcut deja pasul spre echipa de seniori iar ceilalţi evoluează în campionatul juniorilor A1. (mai mult…)

Citește mai multUnirea Alba Iulia s-a retras din Campionatul Naţional al juniorilor republicani A! Miza pe seniori, juniori republicani B şi juniori A1!

Etapa s-a terminat, comentariile continuă…Portarul Unirii Alba Iulia, Cătălin Suciu, a marcat din penalty, a apărat un 11 metri şi a fost convocat la lotul României U18!

Trei jucători au marcat câte o dublă în jocurile disputate în runda cu numărul 4 din Liga a IV-a, şi aici vorbim despre Ge. Scheau (Viitorul Spicul Daia Română) în victoria echipei sale de la Teiuş, Sîrbu (ASC Pianu 2013) în succesul repurtat de pienari în Mica Romă şi Chişbac (Energia Săsciori) în succesul reuşi, în Apuseni, în confruntarea cu Cuprirom Abrud. Dar de departe, omul zilei a fost portarul Unirii Alba Iulia, Cătălin Suciu. Prezent sâmbătă dimineaţă între buturile formaţiei de juniori republicani A, tânărul goalkeeper, care va împlini 17 ani în luna noiembrie,  a marcat primul gol al albaiulienilor, din penalty, în partida de pe Cetate 2 cu Industria Sârmei Câmpia Turzii iar în după amiază aceleiaşi zile, la Ocna Mureş, a apărat o lovitură de la 11 metri executată de Raţiu! (mai mult…)

Citește mai multEtapa s-a terminat, comentariile continuă…Portarul Unirii Alba Iulia, Cătălin Suciu, a marcat din penalty, a apărat un 11 metri şi a fost convocat la lotul României U18!

Uniriştii sunt alături de Cristi Coroian! Fă-te bine, Coro!

Mâine de la ora 18.00, la Cugir, este programat jocul amical dintre Metalurgistul din localitate (Liga a III-a, Seria a IV-a) şi Unirea Alba Iulia grupare nou promovată în Liga a IV-a. "Suntem alături de Cristi Coroian în aceste momente grele prin care trece. A fost un luptător pe terenul de joc şi sunt sigur că la fel procedează şi acum. Clubul nostru îi doreşte însănătoşire grabnică şi îl aşteaptă cât mai repede pe dreptunghiul verde. Fii tare, Coro!" a declarat preşedintele grupării din Cetatea Marii Uniri, Mihai Dăscălescu. (D.U.)

Citește mai multUniriştii sunt alături de Cristi Coroian! Fă-te bine, Coro!

S-au mutat! Mihai Manea, Raul Oargă şi Iulian Nichimiş cooptaţi în staff-ul tehnic al Unirii Alba Iulia!

Iulian Nichimiş, Mihai Manea şi Raul Oargă vor face parte din viitorul staff tehnic al grupării din Cetatea Marii Uniri, primul urmând a îndeplini fncţia de sceretar general! „Am spus deja că Unirea Alba Iulia este o echipă a suporterilor şi de aceea am decis să cooptăm în staff persoane care au avut legătură cu această echipă! Este clar, ne propunem să promovăm în Liga a III-a (mai mult…)

Citește mai multS-au mutat! Mihai Manea, Raul Oargă şi Iulian Nichimiş cooptaţi în staff-ul tehnic al Unirii Alba Iulia!

„Un-doi”-uri…de vacanţă cu Mihai Dăscălescu! Reluarea pregătirilor, obiectiv, transferuri, suporteri, buget…

Gruparea fanion a judeţului a promovat en-fanfare în Liga a IV-a iar până la reluarea pregătirilor în vedera noii ediţii de campionat au mai rămas doar şapte zile. Profitând de vacanţa, activă ce-i drept deoarece mai sunt câteva lucruri de pus la punct până la debtul noului campionat, în care se află, am făcut, la baza sportivă Winner’s Club Ţălnar din Alba Iulia, câteva „un-doi”-uri cu preşedintele Unirii Alba Iulia, Mihai Dăscălescu (foto în tricou roşu, încadrat de Sorin Corpodean şi Florin Roman), pentru a afla cât mai multe despre modul în care uniriştii vor aborda noul sezon competiţional. Ce a ieşit poţi afla după…”pasele” de mai jos: (mai mult…)

Citește mai mult„Un-doi”-uri…de vacanţă cu Mihai Dăscălescu! Reluarea pregătirilor, obiectiv, transferuri, suporteri, buget…

Unirea Alba Iulia se…întoarce! În fotbalul românesc! Proiectul merge mai departe! (GALERIE FOTO-VIDEO)

A cam trecut ceva timp de când la arena Cetate din Alba Iulia nu a mai avut loc o conferinţă de presă în adevăratul sens al cuvântului. Dar astăzi, 1 aprilie-şi nu vorbim despre vreo păcăleală-lucrurile au revenit la normal. A fost nevoie de multă muncă şi pasiune până când gruparea din Cetatea Marii Uniri să revină cu o echipă de seniori, chiar dacă deocamdată în Liga a V-a, în fotbalul românesc, a fost nevoie de rezultate până când suporterii-aici vorbim în primul rând de Gruppo Arnsberg să revină încet, încet lângă echipă şi a fost nevoie, poate, ca un alt produs al acestui Centru de copii şi juniori al Unirii Alba Iulia să ajungă titular la un Tur de Elită, Under 17,  PENTRU CA UNIREA ALBA IULIA SĂ FIE BĂGATĂ ÎN SEAMĂ! DE UNII…ALŢII! Cum însă valoarea nu poate fii contestată, (mai mult…)

Citește mai multUnirea Alba Iulia se…întoarce! În fotbalul românesc! Proiectul merge mai departe! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Miercuri la prânz, conferinţă de presă la Unirea Alba Iulia! Viitorul Unirea – Unirea Alba Iulia se joacă sâmbătă!

De 1 aprilie, cu începere de la ora 12.00, nu este niciun fel de păcăleală!, la stadionul Cetate din Alba Iulia va avea loc, după multă vreme, o conferinţă de presă la care sunt invitaţi portarul Cătălin Suciu, recent reîntors de la Turul de Elită din Anglia unde a fost titular în toate cele trei partide disputate de Naţionala U17 a României, preşedintele Mihai Dăscălescu şi probabil un membru al galeriei albaiuliene revenită din acest retur alături de echipa fanion a judeţului. „Îi invit cu această ocazie pe reprezentanţii mass-media judeţeană să vină la această întâlnire, una pe care dorim să o repetăm cât mai des!” a punctat Mihai Dăscălescu. (mai mult…)

Citește mai multMiercuri la prânz, conferinţă de presă la Unirea Alba Iulia! Viitorul Unirea – Unirea Alba Iulia se joacă sâmbătă!

Încet, încet…copiii Unirii se întorc ACASĂ! Vlad Răducanu şi Alex Popa sunt, de mâine, unirişti cu acte în regulă!

Ca şi promovată în Liga a IV-a. gruparea din Cetatea Marii Uniri se gândeşte deja la o altă campanie de promovare, în sezonul 2015-2016, de această dată în cel de-al treilea eşalon al fotbalului românesc. Astfel, cel mai probabil mâine, portarul Vlad Răducanu (foto) şi atacantul Alex Popa vor semna cu liderul neânvins al Seriei a 2-a din Liga a V-a. „Cătălin Suciu este angrenat în circuitul Naţionalei U17 şi nu ştiu când ne vom mai putea baza pe serviciile lui-dar această provocare reprezintă o bilă albă pentru noi, Flaviu Popa este accidentat, Răzvan Cotoară a fost cedat definitiv la Performanţa Ighiu, deci pentru postul de portar îi aveam doar pe Rareş Baba şi Manu Lazăr. Şi aici mă refer la echipele de seniori respectiv juniori republicani A şi B. În aceste condiţii, <l-am repatriat> pe Vlad Răducanu şi vom mai bifa un transfer în persoana lui Alex Popa, un atacant, puternic, de careu. Se poate spune că amândoi au deprins tainele fotbalului la Unirea Alba Iulia, semn că fotbaliştii formaţi de clubul nostru revin, ÎNCET, ÎNCET…ACASĂ!” a spus Mihai Dăscălescu. (mai mult…)

Citește mai multÎncet, încet…copiii Unirii se întorc ACASĂ! Vlad Răducanu şi Alex Popa sunt, de mâine, unirişti cu acte în regulă!