• Categorie Articol:Handbal

Handbalişti din Alba în turneu în secuime

De vineri până duminică va avea loc la Odorheiu Secuiesc al doilea turneu din cadrul ediţiei 2010-2011 a campionatului naţional de handbal masculin pentru juniori 2, seria G. Înaintea acestui turneu LPS Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia ocupă primul loc în clasament, cu un total de 10 puncte. LPS Sebeş, în schimb, deţine „lanterna roşie”, echipa din Sebeş fiind şi penalizată cu 5 puncte pentru nerespectarea cerinţelor de vârstă la meciurile din primul turneu, desfăşurat la Alba Iulia la sfârşitul lunii septembrie. (L.V.D.)

Citește mai multHandbalişti din Alba în turneu în secuime

O victorie şi o înfrângere pentru elevii lui Neluţu Popa!

În cadrul etapei cu numărul 7 din Campionatul Naţional de juniori, seria a 5-a, elevii lui Neluţu Popa au câştigat cu scorul de 2-0 (1-0), goluri Mercurian-ambele din lovituri de la 11 metri, în partida juniorilor A însă au pierdut cu 1-2 (0-0), gol Kucinski, în meciul juniorilor B în dubla disputată la sfârşitul săptămânii trecute, la Oarda de Jos, în compania celor de la ACSM Tg. Mureş."Cu puţină atenţie am fi putut obţine o remiză şi la juniorii mici, asta în vreme ce la cei mari am dominat tot jocul şi chiar dacă cele două goluri au venit mai greu, am învins meritat" a declarat Neluţu Popa, antrenorul albaiulienilor. Echipele utilizate au fost următoarele: *Juniori A: Cotoară - Vasinca, Oniga, Stan, Căt. Ivaşcu,Moga, Bretoiu, Mercurian, Cr. Ivaşcu, Contor, "Joe" Croitoru jr. (au mai jucat Popa, Vezan, Lupşan, Vlaic); *Juniori B: Şuteu - Colin, Constantea, Olălău, Jurcă, Drăghici, Coţolan, Joldeş, Oniche, Vodă, Kucinski (au mai intrat Sauer şi Ioani). Dan UDREA

Citește mai multO victorie şi o înfrângere pentru elevii lui Neluţu Popa!

Arad – Alba 3-0 (0-0) la Under 16!

Duminică dimineaţă, trupa pregătită de Alin Hancăş a pierdut cu scorul de 3-0 (0-0) meciul disputat la Arad în cadrul Campionatului Naţional al selecţionatelot judeţene Under 16. Alba a mizat pe Ignat (68, Damian), Mlădin (46, Prodea), Rus, Ciucuşan, Ban (65, Ursu), Kiss (70, Trif), Scheau, Ţimpea, Tamaş, Maxim (55, Comanici), Felindean. Următorul joc al selecţionatei va avea loc joi, 28 octombrie, cu începere de la ora 11.00 la Blaj iar adversara "albanezilor" va fi reprezentativa similară a judeţului Timiş. "Prima repriză a fost una echilibrată şi acest lucru este reliefat de rezultatul înregistrat la pauză după care în doar 8 minute ne-au prins şi ne-au taxat de trei ori. Oricum am o echipă foarte talentată şi din nou, în ciuda acestei înfrângeri, au ieşit în evidenţă portarul Vlad Ignat şi atacantul Felindean" a declarat Alin Hancăş, antrenorul selecţionatei din Alba. (Dan UDREA)

Citește mai multArad – Alba 3-0 (0-0) la Under 16!

Juniori „D”, etapa a 9-a

Rezultatele rundei cu numărul 9 au fost următoarele: *Perla Jidvei - Arieşul Apuseni Baia de Arieş 1-7; *CSO Cugir  - Europa Alba Iulia 1-1; *Viitorul Unirea - Recolta Galda de Jos 2-2; *CS Ocna Mureș - Performanța Ighiu 1-1; *Metalul Aiud - Olimpia Aiud 5-0; *Cuprirom Abrud - FC Cugir 1-0; *Dalia Sport Daia Română – Viitorul Sântimbru 1-2; *Rapid CFR Teiuş – Mureşul Oardade Jos 0-0. Clasament: 1. CS Ocna Mureș 29p (39-5), 2. Performanța Ighiu 29p (28-10), 3. Viitorul Sântimbru 28p (21-9), 4. Mureșul Oarda de Jos 22p (33-11), 5. Rapid CFR Teiuș 21p (23-9), 6. Metalul Aiud 20p (24-15), 7. Dalia Sport Daia Română 17p (18-14), 8. Arieșul Apuseni Baia de Arieş 17p (24-23), 9. Cuprirom Abrud 17p (12-16), 10. FC Cugir 16p (21-24), 11. CSO Cugir 14p (16-20), 12. Viitorul Unirea 14p (18-26), 13. Olimpia Aiud 10p (13-18), 14. Europa Alba Iulia 9p (6-39), 15 Recolta Galda de Jos 6p (11-28), 16. Perla Jidvei 1p (8-48). (D.U.)

Citește mai multJuniori „D”, etapa a 9-a