În Anul European al Tineretului, TINERII DIN REGIUNEA CENTRU AU ACCEPTAT CU ENTUZIASM PROVOCARILE EUROPENE! (GALERIE FOTO)
Cu neîncredere inițial, dar apoi cu multă bucurie, cu entuziasm și, la sfârșit, cu păreri de rău că s-au terminat pre repede provocările, un număr de peste 500 elevi și profesori din 12 licee din Regiunea Centru au răspuns la European Friendship Challenge. Ineditul eveniment a adus laolaltă echipe de câte 4 elevi, prieteni și colegi, care au participat la o scurtă competiție interactivă în școli, au rezolvat quiz-uri, au răspuns la întrebări pe teme europene, și-au convins prietenii să recicleze, au cântat Imnul Europei și multe altele. Activitatea, organizată de Europe Direct Regiunea Centru, cu susținerea structurii gazdă ADR Centru, în parteneriat cu Asociația Emanoil din Alba Iulia, a cucerit toți participanții, elevi de liceu, care s- au simțit extraordinar alături de colegi. Cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene, pe parcursul lunii noiembrie echipa Europe Direct Regiunea Centru, alături de voluntarii de la Asociația Emanoil, au fost pe ,,drum‘‘ și au mobilizat aproape 500 de elevi și peste 50 de profesori să afle mai multe despre programele europene dedicate lor, despre sursele de informare la care au acces, despre valorile și principiile europene, dar și detalii despre soluțiile de protecție a mediului, care se pot aplica pentru contracararea deteriorării calității vieții. Evenimentul, tip caravană, a propus participanților o activitate interactivă, pe tematică europeană, la care au participat tineri din toate cele șase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, în cadrul unităților de învățământ propuse de Inspectoratele Școlare. Activitatea s-a desfășurat în contextul sărbătoririi Anului European al Tineretului, an în care tinerilor li s-a cerut să își facă auzită vocea, să se implice pentru a putea determina o schimbare a viitorului lor.