Rămas bun, Florin Hidișan!
De mai bine de un an a dus o luptă crâncenă cu o boală necruțătoare, care l-a mistuit încet, fostul mijlocaș Florin Hidișan s-a stins din viață la numai 40 de ani. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit foarte mult în ultimele luni, ajungând din pricina cancerului la stomac să cântărească doar 43 de kilograme. Născut în Rm. Vâlcea, a jucat 107 meciuri și a marcat 7 goluri în Liga 1, îmbrăcând trioul formațiilor Industria Sârmei Câmpia Turzii, Internațional Pitești, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, UTA, Pandurii și U Cluj. „Ai fost și vei rămâne un luptător… Odihnește te în pace frățiorul meu drag”, a postat în mediul virtual antrenorul Mihai Manea, cel care a colaborat cu „Hidi” la Ighiu și Ocna Mureș, în Liga 3, până în 2019. “Hidi, ai fost un mare OM și vei rămâne mereu în sufletul nostru, al celor de la Arieșul Apuseni Baia de Arieș! Drum lin, Florin Hidișan!” a fost mesajul transmis de Marius “Hagi” Dup, antrenorul băieșenilor. Florin Hidișan a fost jucător la trei echipe din Alba, Arieșul Apuseni Baia de Arieș, Performanța Ighiu și CS Ocna Mureș (ultimele 3 formații din cariera sa). Sicriul cu trupul neînsuflețit este depus la biserica parohială din Luna. Slujba de priveghi o vom săvârși luni de la ora 17, iar înmormântarea va avea loc marți de la ora 13.00. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE! (D.U.)