Cupa României, Play-off! CSM UNIREA ALBA IULIA – FC Botoșani 0-1! Au pierdut dar…au părăsit competiția cu capul sus! (GALERIE FOTO pe Alba-Sport.ro)
Uniriștii au avut o evoluție decentă în fața prim divizionarei, una care a demonstrat, la joc au fost prezenți în jur de 5.000 de spectatori, că cei care ne dau mari șanse de a termina noul sezon din Liga a 3-a, Seria a 7-a pe unul din primele două locuri ale clasamentului, alături de Poli Timișoara, NU SE ÎNȘEALĂ! Trupa lui Alex Pelici, Marcel Rusu, Mircea Oprea și Petre Clep a pierdut jocul de pe Cetate, scor 0-1 (0-1) gol Ștefan Bodișteanu (minutul 38) după o acțiune personală, ÎNSĂ SPERANȚELE PENTRU UN CAMPIONAT BUN RĂMÂN INTACTE! Cu trei schimbări efectuate în primele cinci minute ale mitanului secund, Eduard Ardeiu la Alex Giurgiu la pauză respectiv Răzvan Fetița la Ștefan Blănaru și Andrei Banyoi la Paulian Banu (ambele în minutul 50), a mai intrat și Cornel Ardei în locul lui Denis Giosu (61), alb-negri din Cetatea Marii Uniri au avut câteva șanse bune de a egala dar, din păcate, au ratat. Astfel, Ionuț Tănase centrează lung de pe partea dreapta, Răzvan Fetița se luptă în suprafața de pedeapsă cu un adversar, mingea rămâne în careu necontrolată de vreun jucător, vine lansat Andrei Banyoi care șutează din 11 metri, cu stângul, direct într-un adversar (minutul 51). (mai mult…)



