Sâmbătă şi duminică are loc prima ediție a „Cupei Florea Grup” la tenis de câmp!

Toți iubitorii tenisului sunt invitați, în acest sfârșit de săptămână, la un eveniment sportiv de excepție: „Cupa Florea Grup” la tenis de câmp”. Evenimentul, aflat la prima ediție, este organizat de Baza Sportivă Tenis Pro Lincă. „Am susținut mereu sportul, oricare ar fi acesta. Îți limpezește mintea, te face mai sănătos, mai optimist! Prin organizarea acestei cupe dorim să încurajăm practicarea sportului alb, un sport pentru toate vârstele! Sperăm să ne bucurăm de cât mai multe ediții ale Cupei Florea Grup!”, spune Marcel Florea, director Florea Grup. Competiția se va disputa în grupe de patru echipe (după caz, trei sau cinci), după sistemul „fiecare cu fiecare”, două seturi. La 1-1, tiebreak 10 puncte. Primele două echipe se vor califica în grupele semifinale, după care se va juca semifinala 1, semifinala 2, finala. Premiile pregătite de organizatori constau în cupe, plachete, obiecte sportive și mult-râvnitul titlu „Campion de toamnă”. Vor fi 3 categorii: dublu: Open, dublu: 35 – 50 ani și dublu: + 50 ani. Meciurile vor începe sâmbătă, 3 octombrie, iar duminică se vor juca semifinalele și finalele. Ziua se va încheia cu festivitatea de premiere.Vă așteptăm! (mai mult…)

Citește mai multSâmbătă şi duminică are loc prima ediție a „Cupei Florea Grup” la tenis de câmp!

Sâmbătă, 6 iunie 2015: Cupa „Iani Mitracu” la prima ediție. Vezi echipele participante!

În urmă cu șase luni de zile, în 14 decembrie 2014, pe terenul sintetic al Colegiului Tehnic „Dorin Pavel”, pleca dintre nou, chiar de pe terenul de FOTBAL, un PRIETEN, un COLEG, o LEGENDĂ a fotbalului albaiulian… IANI MITRACU. În 6 iunie 2015, colegii care am fost alături de el… la ultimul său meci, împreună cu prietenii apropiați a lui Iani și nu numai, vom organiza prima ediție a Cupei „IANI MITRACU”, pentru juniorii născuți în 2003 și mai mici, eveniment ce se va desfășura la baza sportivă „Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia, începând cu ora 9:00. Prima ediție a Cupei „IANI MITRACU” care se va desfășura sub sloganul „I LOVE FOOTBALL”, va alinia la start opt echipe: AFC Unirea 1924 Alba Iulia, AS Europa Alba Iulia, ACS Unirea Juniors Alba Iulia, CS Sebeș 2014, CS Olimpia Aiud, AS Viitorul Abrud, AFC Kinder Alba Iulia și ACS Viitorul Aiud. Echipele participante (loturile formațiilor înscrise vor fi formate din maxim 15 jucători + antrenori) vor fi anunțate cu privire la componența celor două grupe în perioada 1 – 6 iunie 2015, când se va anunța componența celor două grupe și programul meciurilor. (mai mult…)

Citește mai multSâmbătă, 6 iunie 2015: Cupa „Iani Mitracu” la prima ediție. Vezi echipele participante!

Doar o zi a durat înscrierea la Cupa Iani Mitracu! S-au ocupat toate locurile!

S-au ocupat deja, din prima zi, toate cele 8 locuri care dau dreptul de a participa în competiţie, iar norocoşii se numesc Metalul Aiud, Olimpia Aiud, Viitorul Aiud, Viitorul Abrud, CSŞ Blaj, Europa Alba Iulia, Kinder Alba Iulia şi bineinţeles, AFC Unirea 1924 Alba Iulia. Ne cerem scuze celorlalte echipe care ne-au contactat şi care din păcate nu pot participa din cauza formatului turneului, cu doar 8 echipe. În zilele următoare vom anunţa programul competiţiei şi orarul de disputare a jocurilor din cele 2 grupe. Motto-ul competiţiei  este ”I love football”, asta pentru că (mai mult…)

Citește mai multDoar o zi a durat înscrierea la Cupa Iani Mitracu! S-au ocupat toate locurile!

Cupa Iani Mitracu, ediţia 1! Pe 6 iunie, la baza sportivă Winner’s Club Ţălnar din Alba Iulia copiii născuţi în anii 2003 şi mai mici sunt invitaţi la fotbal! Nu se percepe taxă de particpare!

Fostul atacant al Unirii Alba Iulia a plecat prematur dintre noi în luna decembrie a anului trecut, culmea este că tragedia s-a produs în timp ce se afla la o miuţă cu foştii coechipieri de la gruparea fanion a judeţului, iar după şase luni de la trecerea sa în nefiinţă se va organiza prima ediţie a unei competiţii rezervată juniorilor D (copii născuţi în anul 2003 şi mai mici). Locaţia aleasă este baza sportivă Winner’s Club Ţălnar din Alba Iulia, toate jocurile urmând a se disputa în ziua de 6 iunie 2015,  se vor alcătui două grupe de câte patru echipe, (mai mult…)

Citește mai multCupa Iani Mitracu, ediţia 1! Pe 6 iunie, la baza sportivă Winner’s Club Ţălnar din Alba Iulia copiii născuţi în anii 2003 şi mai mici sunt invitaţi la fotbal! Nu se percepe taxă de particpare!

280 de participanţi la Crosul Europei de la Alba Iulia! Bogdan Pănuşe este numele câştigătorului! (GALERIE FOTO-VIDEO)

O vreme superbă şi 280 de participanţi la prima ediţie a Crosului Europei desfăşurată astăzi la Alba Iulia, un traseu de 2 kilometri şi 280 de câştigători! Cam acestea au fost ingredientele acţinuinii organizată, excelent de altfel, de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, alături de Centrul Europe Direct Alba Iulia din cadrul Fundației PAEM Alba, cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia în colaborare cu Ispectoratul Școlar Județean împreună cu școlile și liceele din municipiu, Centrul Județean de Voluntariat Alba Iulia, dar și partenerii media: ziarele Unirea și Apulum, Alba TV, Radio Reîntregirea, Ardeleanul FM, Atlas FM, precum și portalele de știri și sport: Alba 24, Știri și reportaje Alba, ProALBA, Plaiu Luminatu, Silpres.Info și Alba Sport. (mai mult…)

Citește mai mult280 de participanţi la Crosul Europei de la Alba Iulia! Bogdan Pănuşe este numele câştigătorului! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Cupa Primăverii oraşului Teiuş, ediţia 1!

De astăzi şi până pe data de 21 febraurie, la sala de sport din Teiuş, se pot face înscrieri, între orele 18.00 şi 22.00, pentru Cupa Primăverii oraşului Teiuş la fotbal în sală, se joacă în sistem 5+1. Echipele pot cuprinde între 7 şi 10 jucători, vârsta minimă este de 15 ani, şi maximum trei legitimaţi dintre care doar doi se pot afla în acelaşi timp pe teren. Pot participa, taxa este de 25 de lei pentru fiecare echipă sumă care va fi folosită pentru (mai mult…)

Citește mai multCupa Primăverii oraşului Teiuş, ediţia 1!

Cupa Arbitrilor, ediţia 1!

Duminică, 26 ianuarie, cu începere de la ora 10.00, în sala de sport din Teiuş va avea loc prima ediţie a competiţiei organizată de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, Comisia Judeţeană de Arbitri Alba şi Comisia Orăşenească de Arbitri Teiuş în parteneriat cu Primăria Teiuş. La start s-au în scris şase echipe, în speţă Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, Comisia Municipală de Arbitri Aiud, Comisia Municipală de Arbitri Alba Iulia, Comisia Municipală de Arbitri Blaj, Comisia Orăşenească de Arbitri Ocna Mureş şi Comisia Municipală de Arbitri Teiuş, condiţii în care  spectacolul fotbalistic este garantat. Pentru ca show-ul să fie complet aş propune ca jocurile să fie arbitrate de cei mai...suspendaţi jucători care activează în campionatele organizate de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba! Ce zici, Sorine? (D.U.)

Citește mai multCupa Arbitrilor, ediţia 1!

Cupa „Mihai Viteazu”, ediţia 1 (copii născuţi în anul 2003 şi mai mici)!

CLUBUL SPORTIV ,, ARIEȘUL,, MIHAI VITEAZU (JUDEŢUL CLUJ), ORGANIZEAZĂ SÂMBĂTĂ 8 IUNIE 2013, CUPA ,,MIHAI VITEAZU,,, PRIMA EDIȚIE, LA CATEGORIA DE VÂRSTĂ JUCĂTORI NĂSCUȚI ÎN ANUL 2003 ȘI MAI MICI. PRIN PREZENTA VĂ FACEM CUNOSCUT CĂ NE-AR ONORA PREZENȚA ECHIPEI DUMNEAVOASTRĂ LA ACEST TURNEU DE PREGĂTIRE. ECHIPELE VOR FI ALCĂTUITE DINTR-UN PORTAR ȘI ȘAPTE JUCĂTORI DE CÂMP (opt contra opt) IAR JOCURILE SE VOR DISPUTA PE JUMĂTATE DE TEREN CU GAZON NATURAL LA STADIONULUI DIN LOCALITATE. UN JOC SE DISPUTĂ PE DURATA A DOUĂ REPRIZE A CÂTE 15 MINUTE FIECARE. (mai mult…)

Citește mai multCupa „Mihai Viteazu”, ediţia 1 (copii născuţi în anul 2003 şi mai mici)!