În sala de atletism „Lia Manoliu” din Bucureşti au avut loc, în această dimineaţă, primele probe din cadrul Campionatelor Naţionale de juniori I la care au luat parte şi atleţi din judeţ. Astfel, în proba fetelor de 1.500 metri, (mai mult…)
*Anca Bunea, vicecampioana naţională de tineret, Călin Gorcea cea mai bună performanţa la 400 metri (juniori)!
Atleta Anca Bunea (foto 1) a ocupat locul 2 la tineret în proba de 3.000 de metri a Campionatelor Naţionale de atletism în sala ale României şi la care a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, 283 de atleţi (109 fete şi 174 băieţi) reprezentând 76 de cluburi. Este cea mai bună clasare dintre sportivii care au reprezentat cluburi din judeţul nostru la această competiţie. Anca Bunea, legitimată la CS Unirea Alba Iulia şi CSŞ Mediaş, a participat şi la proba de 1.500 de metri, clasându-se pe locul 6 la tineret. În intrecerea de la Bucureşti, Călin Nicolae Gorcea (foto 2 cu tricou galben cu numărul 169, timpul de 50:90 reprezintă cel mai bun rezultat din acest sezon la juniori!) a terminat pe locul (mai mult…)
În perioada 19 ianuarie -2 februarie, nouă atleţi de la CSŞ Blaj (Gorcea Călin, Stoica Iulian, Pintea Alexandru, Maier Alexandru, Cristea Darius, Oancea Alin, Talpaş Denisa, Gânţa Nicoleta şi Stoica Teodora) au efectuat un cantonament de pregătire în localitatea spaniolă Ibi (Alicante). „De data aceasta, (mai mult…)
Duminică, cu începere de la ora 12.00, sala de sport Timotei Cipariu din „Mica Romă” găduieşte primul joc al returului din cadrul grupei G a Campionatului Naţional de cadete, în fapt un veritabil derby între trupa din Blaj, locul doi cu 15 puncte la finalul turului şi CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş, liderul neînvins cu 18 puncte după primele şase runde. Primele două clasate în fiecare din cele grupe plus cel mai bine două clasate de pe locul trei se califică la faza de zonă şi deşi blăjencele nu pot avea probleme în acest sens, abordează întâlnirea cu încredere şi îşi doresc să producă mureşencelor primul eşec stagional. „De abia am trecut peste eşecul de la Europene (n.a. româncele au crezut iniţial că locul secund le asigură calificarea la turneul final rezervat cadetelor, însă un regulament alambicat, dublat de superficialitatea celor care se ocupă de destinele aceste formaţii, au „deturnat” o performanţă obţinută pe parchetul sălii din localitatea slovenă Nova Gorica!!!), încă nu imi vine să cred…După această experienţă m-am întarit foarte mult şi (mai mult…)
Seria 1 a campionatului juniorilor C, a fost dominată de echipa CSŞ Blaj (foto), aceasta înregistrând doar victorii în toate jocurile disputate. La polul opus al clasamentului seriei 1 s-a aflat Unirea Juniors Alba Iulia, care nu a reușit să acumuleze nici un punct în cele 12 jocuri disputate. Ocupantele pozițiilor 2 și 3 în clasamentul final al fazei I: Europa Alba Iulia și CS Ocna Mureș (ambele cu câte 30 de puncte acumulate) se califică alături de CSŞ Blaj în play-off-ul campionatului juniorilor C, unde împreună cu celelalte echipe clasate pe primele trei poziții în clasamentul seriei 2: Unirea Alba Iulia, Sportul Sebeș și CSO Cugir, își vor disputa jocurile pentru locurile 1-6 din clasamentul final al competiției. (mai mult…)
Seria 1 a campionatului juniorilor C, a fost dominată de echipa CSŞ Blaj (foto), aceasta înregistrând doar victorii în toate jocurile disputate. La polul opus al clasamentului seriei 1 s-a aflat Unirea Juniors Alba Iulia, care nu a reușit să acumuleze nici un punct în cele 12 jocuri disputate. Ocupantele pozițiilor 2 și 3 în clasamentul final al fazei I: Europa Alba Iulia și CS Ocna Mureș (ambele cu câte 30 de puncte acumulate) se califică alături de CSŞ Blaj în play-off-ul campionatului juniorilor C, unde împreună cu celelalte echipe clasate pe primele trei poziții în clasamentul seriei 2: Unirea Alba Iulia, Sportul Sebeș și CSO Cugir, își vor disputa jocurile pentru locurile 1-6 din clasamentul final al competiției. (mai mult…)
În perioada 23-25 noiembrie se va desfăşura, la Bucureşti, Cupa României la lupte libere juniori. La competiţie, care se doreste a fi şi un criteriu de selecţie pentru loturile naţionale, va participa şi sportivul blăjean Radu Breaz. Acesta este legitimat la Inter Blaj şi va concura la categoria 83 de kilograme. După ce la sfârşitul lunii mai a avut loc inaugurarea noi săli de lupte de la fostele sere CFR, la acest final de an municipiul Blaj se pregăteşte să găzduiască o competiţie interjudeteană de lupte, anunţă Radio Blaj. Conform antrenorului emerit Ioan Breaz, cu ocazia Serbărilor Unirii, în data de 30 noiembrie la Blaj va avea loc un concurs de lupte libere, categoria copii, cadeţi şi juniori, la care au fost invitate să participe 6 cluburi din ţară. Organizatorii au trimis invitaţii de participare cluburilor CSŞ Dinamo Braşov, CSŞ Viitorul Cluj, CSŞ Mureşul Tg. Mureş, CSŞ Hunedoara, CSŞ Reşiţa şi CSŞ Tecuci. Competiţia se va desfăşura în sala CSŞ Blaj din Parcul Avram Iancu. Maestrul de lupte libere Ioan Breaz (foto) (mai mult…)
Sâmbăta, 10 noiembrie 2012, a avut loc, în localitatea Băile Felix, Cupa României la cros competiţie destinată tuturor categoriilor de vârstă începand cu Copii 3 (8-9 ani) şi terminând cu categoria seniori (peste 23 ani). CSŞ Blaj a participat cu 20 de sportivi cele mai bune rezultate fiind obţinute de echipa de cadeti care s-a clasat pe locul 2 (Maier Alexandru, Pintea Alexandru, Cristea Darius, Stoica Iulian, Gorcea Călin, Maier Cosmin) şi Man Bogdan locul 3 la categoria Copii 2. (mai mult…)
Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul cu modul de utilizare a acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor.