Un nou început…(GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

🤍💙 la sediul Primăriei Municipiului Sebeș a avut loc ieri, de la ora 17.00, prima conferința de presă a unui nou început, a noii formații CSM Sebeș 2026. Cu siguranță a fost un moment important pentru sportul, în general, și pentru fotbalul, în special, din orașul nostru. Pornim la drum cu ambiție și cu dorința de a readuce fotbalul de seniori in prim-plan, după rezultatele bune din ultimii ani la nivel de copii și juniori 🦁🦁🦁
🤍💙 la întâlnirea cu reprezentanții mass-media din județ au luat parte, și au luat cuvântul, dl. Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș, dl. Dorin Albu, vice-primarul municipiului, dl. Dorin Ordean, președintele clubului, dl. Daniel Popa, președintele secției de fotbal, dl. Doru Oancea, antrenor principal, dl. George Aldea, antrenor secund și preparator fizic și dl. Dan Comșa, organizator de competiții, plus fiecare jucător din lotul nostru. S-a vorbit despre echipă, despre oamenii care sunt implicați în acest nou început, despre obiective și despre ceea ce se dorește să se construiască în perioada următoare. Dar, dincolo de toate cuvintele, adevăratul răspuns îl vom avea pe teren 👏💪👏💪🔝

(mai mult…)

Citește mai multUn nou început…(GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Re (UNIREA) lotului și conferință de presă!

CSM Unirea Alba Iulia invită reprezentanții mass-media la conferința de presă care va avea loc marți, 14 iulie, de la ora 16:45, la Stadionul Cetate. În cadrul conferinței vor fi prezentate noua conducere, stafful tehnic, noii jucători și obiectivele clubului pentru sezonul competițional 2026–2027. De la ora 17:00 este programată reunirea lotului și primul antrenament al verii, deschis reprezentanților presei pentru realizarea de fotografii, imagini video și declarații. Vă așteptăm! (D.U., sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia)

Citește mai multRe (UNIREA) lotului și conferință de presă!

Meciul din Cupa României dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB se va juca cu casa închisă! VEZI AICI declaraţiile lui Adi Bicheşi, Cipri Selagea şi Paul Păcurar! (VIDEO)

Jocul de mâine de la ora 21.30, accesul publicului va fi permis cu începere de la ora 19.30, din cadrul 16-zecimilor de finală ale competiţiei k.o. dintre Unirea Alba Iulia (Liga a III-a) şi FCSB (Liga I) se va juca mai mult ca sigur cu casa închisă, cererea de bilete depăşind cu mult numărul locurilor arenei din Zlatna, stadionul Minaur urmând să găzduiască partida de mâine seară. Astăzi, la arena albaiuliană Cetate a avut loc o conferinţă de presă la care au participat antrenorul principal al Unirii Alba Iulia, Adi Bicheşi, „căpitanul” Cipri Selagea şi mijlocaşul ofensiv Paul Păcurar. VEZI ÎN VIDEO DE MAI JOS declaraţiile celor trei. (Dan UDREA) (mai mult…)

Citește mai multMeciul din Cupa României dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB se va juca cu casa închisă! VEZI AICI declaraţiile lui Adi Bicheşi, Cipri Selagea şi Paul Păcurar! (VIDEO)

Adi Bicheși-principal și Marcel Rusu-secund, ajutați de jucătorul Mircea Oprea, sunt noii antrenori ai Unirii Alba Iulia! VEZI AICI declarații de la conferința de presă de astăzi! (FOTO-VIDEO))

Unirea Alba Iulia și-a prezentat astăzi noul staff cu care va aborda returul campionatului, un staff care îi cuprinde pe Adi Bicheși (foto dreapta)-antrenor principal, Marcel Rusu (foto stânga)-antrenor secund, ajutați de experimentatul Mircea Oprea care va continua și ca jucător. Obiectivul declarat pentru partea a doua a sezonului 2017-2018 este reprezentat de schimbarea jocului echipei-fanion a județului, care se dorește a fi unul cât mai ofensiv care să atragă spectatorii pe Cetate! Amicalele alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri, șase la număr, sunt cu Universitatea Cluj (31 ianuarie deplasare), CIL Blaj (3 februarie, locul disputării jocului nu este stabilit), Sportul Petrești (10 februarie la Oarda de Jos), o dublă cu Corvinul Hunedoara (17 februarie la Oarda de Jos respectiv 24 februarie deplasare), Cetate Deva (21 februarie la Oarda de Jos). Astfel, începând cu 5 februarie, albaiulienii vor efectua un stagiu de pregătire centralizat la Alba Iulia. VEZI AICI declarațiile! (Dan UDREA, foto și video Nicu PĂȚAN) (mai mult…)

Citește mai multAdi Bicheși-principal și Marcel Rusu-secund, ajutați de jucătorul Mircea Oprea, sunt noii antrenori ai Unirii Alba Iulia! VEZI AICI declarații de la conferința de presă de astăzi! (FOTO-VIDEO))

Președintele secției de fotbal a CS Ocna Mureș, Sorin Corpodean: „O să îi cer demisia lui Cristi Petropulos! De acum începe…telenovela AJF Alba, …telenovela Gabi Cotoară este de domeniul trecutului!” (GALERIE FOTO-VIDEO)

Astăzi, în jurul prânzului, în sala Gemina situată la parterul hotelului Transilvania din Alba Iulia a avut loc o conferință de presă, incendiară de altfel, în care directorul CS Ocna Mureș, Marius Stîncel (foto stânga), respectiv președintele secției de fotbal al grupării din Ocne, Sorin Corpodean (foto dreapta), și-au exprimat părerea vizavi de viitorul echipei alb-albastre. Dacă Marius Stâncel a vorbit despre ceea ce va însemna Ocna Mureș pe eșicherul fotbalului românesc, Sorin Corpodean a disecat, punct cu punct „cazul” Gabriel Cotoară respectiv „relația” pe care gruparea ocnamureșeană o are cu Asociația Județeană de Fotbal Alba. VEZI AICI, VIDEO, toate reacțiile! (Dan UDREA, foto și video Nicu PĂȚAN). (mai mult…)

Citește mai multPreședintele secției de fotbal a CS Ocna Mureș, Sorin Corpodean: „O să îi cer demisia lui Cristi Petropulos! De acum începe…telenovela AJF Alba, …telenovela Gabi Cotoară este de domeniul trecutului!” (GALERIE FOTO-VIDEO)

Conferință de presă a CS Ocna Mureș! Incendiară! Joi, 6 aprilie, la Hotel Transilvania din Alba Iulia

În vederea prezentarii tuturor documentelor și a punctului de vedere oficial al clubului CS Ocna Mures, cu privire la litigiul cu jucătorul Cotoară Gabriel Ilie, dar mai ales cu privire la modul de judecare cu rea voință de către comisiile de lucru (Disciplină și CSJ) din cadrul AJF Alba, dl. Marius STÎNCEL - Director CS Ocna Mureș și subsemnatul, Sorin CORPODEAN- Președinte Secție Fotbal, va invităm la CONFERINȚA DE PRESĂ organizată, joi - 6 aprilie de la orele 12.00, la sala GEMINA (parter), Hotel Transilvania din Alba Iulia! Toate documentele și adresele din corespondenat cu AJF Alba vor fi puse la mapa pregatită pentru respectiva conferință de presă. (Comunicat presă CS Ocna Mureș) GALERIE FOTO  

Citește mai multConferință de presă a CS Ocna Mureș! Incendiară! Joi, 6 aprilie, la Hotel Transilvania din Alba Iulia

VEZI AICI conferința de presă a CS Ocna Mureș! (GALERIE FOTO-VIDEO)

În sala de conferințe Gemina de la Hotel Transilvania din Alba Iulia, astăzi după amiază, a avut loc o conferință de presă a CS Ocna Mureș în care gruparea din Liga a IV-a din Ocne a ținut să-și precizeze punctul de vedere în cazul telenovelei Gabriel Cotoară dar și-a făcut public și proiectele de viitor, o prezentare de notă mare, ce să mai zici! INTERESANT SUNĂ VIITORUL PENTRU ORAȘUL SALIN! Directorul CS Ocna Mureș, Marius Stîncel, președintele secției de fotbal a CS Ocna Mureș, Sorin Corpodean, antrenorii echipei de seniori din Liga a IV-a, Ionuț Pereat și Ovidiu Maier și delegatul echipei Alin Cociș, au fost prezenți la întânirea cu mass-media locală iar discuțiile ,care s-au întins pe durata a 60 de minute, le poți afla din materialele VIDEO de mai jos. (Dan UDREA, foto și video Nicu PĂȚAN) (mai mult…)

Citește mai multVEZI AICI conferința de presă a CS Ocna Mureș! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Mâine de la ora 17.00, la Hotel Transilvania din Alba Iulia, conferiță de presă a CS Ocna Mureș! VEZI AICI subiectele care urmează a fi abordate!

Precizam faptul ca pe lângă reprezentanții MASS-media invitați, pot participa și alte persoane, conferința de presa fiind publică și are loc în sala Gemina (parter)! (Comunicat de presă)

Citește mai multMâine de la ora 17.00, la Hotel Transilvania din Alba Iulia, conferiță de presă a CS Ocna Mureș! VEZI AICI subiectele care urmează a fi abordate!