Blăjeanul Călin Gorcea a devenit campion balcanic (juniori 1) la 400 de metri!

În localitatea Serres (Grecia) au avut loc, la sfârşirul săptămânii trecute, Campionatele Balcanice rezervate juniorilor 1, competiție în care România a aliniat 39 de atleţi, 19 băieți și 20 de fete. Printre aceştia s-a aflat şi blăjeanul Călin Gorcea, elevul Cristinei Man reuşind o performaţă notabilă şi anume locul 1 şi implicit titlul de campion balcanic în proba turului de stadion, în speţă cea de 400 de metri! „Este un rezultat care-i confirmă valoarea, un rezultat care arată că nu am muncit degeaba. Călin este un atlet extrem de talentat şi cu siguranţă aceste titluri cucerite atât pe plan naţional, cât şi internaţional, nu vor rămâne singulare” a punctat Cristina Man antrenorul sportivului legitimat la CSŞ Blaj şi Steaua Bucureşti. Şi înclin să-i dau dreptate, mai ales că sportivul face deja parte din lotul naţional de seniori al României, alături de care a concurat, de curând, în proba de ştafetă la Cupa Europei găzduită de Estonia. (D.U., sursa foto facebook).


Citește mai multBlăjeanul Călin Gorcea a devenit campion balcanic (juniori 1) la 400 de metri!

Călin Gorcea (CSŞ Blaj) – locul 4 la Campionatele Internaţionale de atletism ale României!

Vineri la Cluj Napoca au avut loc Campionatele Internaţionale ale Romaniei editia a 59-a, competiţie la care s-a participat doar pe baza invitaţiei Federaţiei Române de Atletism. CSŞ Blaj a fost reprezentat de Călin Gorcea în proba de 400 metri care a sosit al 4-lea cu timpul de 48:56, primul loc fiind ocupat de Purcea Florin CSM Sf Gheorghe 47.80 locul 2 Babian Alexandru –Republica Moldova 48.24 locul trei Baneasu Tiberiu CSM Bucuresti 48.47. Ca urmare a acestui rezultat sportivul nostru a fost cooptat in lotul national de seniori si va reprezenta Romania in proba de stafeta 4x400m la Campionatul European pe Echipe –Liga 1 din data de 21-22.06.2014, în Tallin (Estonia) unde obiectivul este promovarea in Superliga Europeana. “Rezultatul este unul exceptional , desi este doar in primul an de juniori 1 a reusit sa se claseze

Citește mai multCălin Gorcea (CSŞ Blaj) – locul 4 la Campionatele Internaţionale de atletism ale României!

Campionatele Internaţionale ale României! Juniorii Gabriela Stoia pe 6 şi Călin Gorcea pe 4 la 400 metri seniori!

În prima zi a celei de-a 59-a ediţii a Campionatelor Internaţionale ale României, competiţia are loc pe Cluj Arena, Gabriela Stoia (LPS Alba Iulia, antrenor Gabi Avram) a terminat pe locul 6 cursa de 400 metri cu 58,35 (n.a. a fost prima în secţiunea a doua),

Citește mai multCampionatele Internaţionale ale României! Juniorii Gabriela Stoia pe 6 şi Călin Gorcea pe 4 la 400 metri seniori!

Elevii Cristinei Man, Călin Gorcea şi Nicoleta Gînţa, locul 2 la Salonic respectiv Bucureşti!

Sâmbătă, 3 mai, la Salonic (Grecia) a avut loc Concursul Internaţional de Ştafete la care România a fost reprezentată de ştafetele masculine şi feminine de juniori 4×400 metri respectiv 4×80 metri copii. Din lotul naţional a făcut parte şi atletul Călin Gorcea legitimat la CSŞ Blaj-CSA Steaua Bucureşti, iar rezultatul a fost unul bun având în vedere că a fost primul concurs din sezonul de vară, şi anume locul 2 atât pentru ştafeta masculină cât şi pentru cea feminină. La masculin,

Citește mai multElevii Cristinei Man, Călin Gorcea şi Nicoleta Gînţa, locul 2 la Salonic respectiv Bucureşti!

La Mondialele din Ucraina, Bianca Molnar cea mai bună performanţă a carierei, Cîălin Gorcea şi stafeta României nou record naţional! (GALERIE FOTO)

Trei atleţi din judeţ, albaiulianca Bianca Molnar (antrenor Gabi Avram) respectiv blăjenii Călin Gorcea şi Darius Cristea, însoţiţi de antrenorul Cristina Man (CSŞ Blaj), au participat în cursul săptămânii trecute la Campionatul Mondial de cadeţi care a avut loc la Doneţk în Ucraina. Chiar dacă competiţia a fost una extrem de dificilă datorită valorii incontestabile a participanţilor, „albanezii” au avut prestaţii care ne dau speranţe vizavi de viitorul atletismului judeţean.

Citește mai multLa Mondialele din Ucraina, Bianca Molnar cea mai bună performanţă a carierei, Cîălin Gorcea şi stafeta României nou record naţional! (GALERIE FOTO)

De două ori aur şi un argint la Naţionale Şcolare de atletism!

Trei medalii au cucerit atleţii judeţeni la Campionatele Naţionale Şcolare de la Bucureşti: două de aur prin Călin Gorcea (CSŞ Blaj, foto stânga pe podiumul de premiere alături de antrenorul Cristina Man) în proba de 400 metri (rezultat 49:19) respectiv Bianca Molnar (LPS Iulia foto dreapta) – la 10.000 metri marş (cu timpul 51 minute şi 23 secunde, prin care a realizat baremul pentru Campionatele Europene de Juniori 1 din Italia, 18-21 iulie, Rieti) şi una de argint trecută în contul Mihaelei Acatrinei (LPS Alba Iulia) – locul doi la 10.000 metri marş (51.33).

Citește mai multDe două ori aur şi un argint la Naţionale Şcolare de atletism!

Atletul blăjean Călin Gorcea calificat la Mondiale de atletism rezervate juniorilor II!! A câştigat finala cu un nou record personal! Darius Cristea locul 1 la 2.000 metri obstacole!

Astăzi, în cadrul Campionatului Naţional de juniori II, care are loc la Bucuresti, atletul Călin Gorcea (foto) a câştigat proba de 400 metri cu un excelent timp, 49:90, realizând astfel baremul de participare la Campionatul Mondial de Juniori II de anul acesta, 10-15 iulie Doneţk (Ucraina). Atletul este legitimat la CSS Blaj si este antrenat de Cristina Man. M-a interesat timpul lui Călin la această competiţie şi, din fericire, el a făcut o cursă foarte bună şi s-a calificat la Mondialele din Ucraina, cu un SB (n.a. season best),

Citește mai multAtletul blăjean Călin Gorcea calificat la Mondiale de atletism rezervate juniorilor II!! A câştigat finala cu un nou record personal! Darius Cristea locul 1 la 2.000 metri obstacole!

Blăjeanul Călin Nicolae Gorcea, vicecampion naţional la juniori II! (GALERIE FOTO)

Legitimat la CSŞ Blaj şi CS Unirea Alba Iulia, atletul blăjean Călin Nicolae Gorcea (antrenor Cristina Man) a reuşit, în această dimineaţă, o excelentă performanţă în cadrul Naţionalelor de juniori II care au loc în sala de atletism din Bacău. „Sunt mulţumită

Citește mai multBlăjeanul Călin Nicolae Gorcea, vicecampion naţional la juniori II! (GALERIE FOTO)