Moșu’ a trecut și pe la CSM Unirea Alba Iulia! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Moșu’ a dăruit, ieri seară la Vila Elisabeta din Alba Iulia, cadouri celor 300 de copii care practică sportul în cadrul CSM Unirea Alba Iulia, organizatorul evenimentului. Primarul Albei Iulia, Gabi Pleșa, însoțit de cei doi viceprimari Emil Popescu și Marius Filimon, a ținut să le mulțumească tuturor pentru rezultatele obținute în anul 2022 (VEZI VIDEO) și a promis că sprijinul pentru dezvoltarea sportului al Primăriei Alba Iulia va continua și în anul 2023. După ce și-au primit cadourile, copiii au trecut la pizza și sucuri, totul desfășurându-se într-o atmosferă de voie bună, așa cu trebuie să fie, mai ales, în această perioadă a anului. (Dan UDREA, foto și video Nicu PĂȚAN)

Citește mai multMoșu’ a trecut și pe la CSM Unirea Alba Iulia! (GALERIE FOTO-VIDEO)

De la noi pentru cei cu nevoi!

Miercuri, C.S. V.I.R.F. Alba (secţiile: freerunning şi judo) în colaborare cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba au împărţit puţin din bucuria sărbătorilor cu mai multe familii cu nevoi speciale din Alba Iulia. „În speranţa că am luminat chipurile acestora în prag de sărbătoare, aducem şi mulţumiri sportivilor clubului şi familiilor ce ne-au sprijinit în această timidă acţiune. Sperăm ca hăinuţele, alimentele şi jucăriile să fie de real folos familiilor cu nevoi şi urăm pe aceasta cale sărbători fericite şi pline de bucurii tuturor colaboratorilor şi susţinătorilor noştri şi ai sportului. Un an nou fericit cu sănătate şi realizări vă urează tuturor C.S. V.I.R.F. Alba Iulia”, a spus Uve Măcinic, antrenor în cadrul clubului. (D.U.)

Citește mai multDe la noi pentru cei cu nevoi!