Echipa CS Unirea Alba Iulia – campioană naţională la orientare pentru al treilea an consecutiv! (GALERIE FOTO)

Echipa CS Unirea Alba Iulia la orientare, formată din sportivii Ionuț Zincă și Tamas Bogya, a câștigat Campionatul național de la Baia Sprie, județul Maramureș, organizat în perioada 3-4 iunie. Campionatul național pe echipe a avut 2 etape, medie distanță și lungă distanța, clasamentul fiind stabilit prin cumularea timpilor celor mai buni doi sportivi de la fiecare club participant – în cazul de față Ionuț Zincă și Tamas Bogya. Orientaristul Ionuț Zincă a câştigat ambele etape şi astfel s-a clasat detașat pe locul 1 în clasamentul general (cu un avans de peste 9 minute față de următorul clasat), iar Tamas Bogya a obținut, la rândul său, timpi buni şi locul 6 în clasamentul general al celor două etape. 

Citește mai multEchipa CS Unirea Alba Iulia – campioană naţională la orientare pentru al treilea an consecutiv! (GALERIE FOTO)

Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Zincă și Tamas Bogya, locurile 1 și 3 la Cupa României la Orientare!

Ionuț Zincă, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a câștigat Cupa României la orientare, organizată în weekendul 28-30 mai, la Baia Sprie, județul Maramureș, în vreme ce Tamas Bogya, celălalt reprezentant al nostru, s-a clasat pe a 3-a treaptă a podiumului. Cupa României s-a desfășurat cu două etape (una de medie distanţă şi una de lungă distanță), clasamentul final fiind întocmit prin cumularea timpilor obținuți în acestea. CS Unirea Alba Iulia a avut doi reprezentanţi în competiţia elitei masculine, pe Ionuţ Zincă şi Tamas Bogya. Ionuţ Zincă a dominat prima etapă cu un avans considerabil de 5 minute faţă de sportivul clasat pe locul 2, astfel că, deşi în etapa de lungă distanţă a terminat doar pe locul secund, s-a impus categoric în clasamentul cumulat şi astfel a devenit câştigătorul Cupei României, ediţia 2021. Celalalt sportiv unirist, Tamas Bogya a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere după două curse constante terminate pe locurile 4 şi respectiv 3 (Pe locul 2 în clasamentul cumulat pentru Cupa României s-a situat Blejdea Alexandru de la CS Universitatea Craiova). Pe lângă cele două curse care au contat pentru Cupa României s-a desfăşurat şi a doua etapă de Campionat naţional de Sprint Urban, care a fost câştigată tot de Ionuţ Zincă, urmat de clujeanul Vigh Lorand şi de craioveanul Blejdea Alexandru. Tamas Bogya a terminat această etapă pe locul şapte. Prima etapă de Campionat naţional de Sprint Urban a avut loc săptămâna trecută la Piatra Neamț, iar următoarele două vor avea loc la Baia Mare şi Piteşti. Toate aceste etape de competiţii constituie etape de selecţie în vederea alcătuiri lotului naţional de seniori care va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Orientare ce vor avea loc în perioada 2-9 iulie, în Cehia.

Citește mai multSportivii CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Zincă și Tamas Bogya, locurile 1 și 3 la Cupa României la Orientare!