Două pe zi!

Uniriștii au intrat astăzi în cea de-a treia zi a cantonamentului de la Câmpulung Muscel iar staf-ull tehnic se declară mulțumit de felul în care decurg ședințele de pregătire din localitatea argeșeană. „Modul în care se antrenează este ok. Luni am avut un antrenament, ieri, astăzi și mâine sunt programate câte două ședințe de pregătire iar vineri încercăm să disputăm un amical cu o echipă de Liga a 4-a din zonă. Dacă nu vom reuși, o să facem un joc școală între noi! Repet, sunt mulțumit de faptul că fiecare jucător conștientizează importanța acestei pregătiri centralizate!” a punctat principalul alb-negrilor din Cetatea Marii Uniri, Stelu Gherman. (Dan UDREA)

Citește mai multDouă pe zi!

Uniriștii vor stabili lotul pentru cantonamentul de la Câmpulung Muscel!

La finalul primei săptămâni de antrenamente în vederea startului în noul sezon al Ligii a 3-a, „alb-negri” din Cetatea Marii Uniri au programat un joc în care vor evolua toți cei care au participat până acum la ședințele de pregătire conduse de Stelu Gherman, Marcel Rusu, Mircea Oprea și Petre Clep. „Va fi un meci între noi și vom stabili care sunt cei 23 de jucători care vor efectua stagiul de pregătire care va începe, luni 24 iulie în localitatea argeșeană Câmpulung Muscel. Mai pot apărea jucători noi, mai pot pleca jucători dar sâmbătă vom știi în mare măsură pe ce efectiv ne bazăm” a punctat principalul Stelu Gherman. Partida va avea loc sâmbătă, 22 iulie, cu începere de la ora 10.00, la Galtiu. (Dan UDREA)

Citește mai multUniriștii vor stabili lotul pentru cantonamentul de la Câmpulung Muscel!
  • Categorie Articol:Alte Sporturi

#crestem #caractere #puternice De săptămâna viitoare, antrenamente și selecții pentru secția de  rugby a CSM Unirea Alba Iulia!

Începând de săptămâna viitoare, respectiv din data de 12 decembrie 2022 (luni), antrenamentele echipei noastre se vor desfășura la stadionul Cetate din Alba Iulia, terenul 2, în zilele de luni, marți și joi ale săptămânii, începând cu ora 15:30. Totodată, anunțăm faptul că înscrierile la grupele de copii și juniori ale clubului CSM Unirea Alba Iulia, secția Rugby, continuă iar pe această cale încurajăm toti  baietii și toate fetele cu vârste cuprinse între 10-17 ani, să vină alături de noi pentru a face sport și pentru a învață cât mai multe lucruri despre RUGBY!!! Hai și tu la rugby!!! #crestem #caractere #puternice. ( sursa facebook CSM Unirea Alba Iulia Rugby Juniori)

Citește mai mult#crestem #caractere #puternice De săptămâna viitoare, antrenamente și selecții pentru secția de  rugby a CSM Unirea Alba Iulia!

Noi reglementări de la 1 iulie: antrenamente în grupuri de 10, unitățile de învățământ cu program sportiv își reiau activitatea!

Guvernul României a stabilit noi norme pentru desfășurarea activității fotbalistice din țară, valabile de la 1 iulie. Astfel, vor fi permise organizarea și desfășurarea antrenamentelor și cantonamentelor colective în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
Iată câteva dintre condițiile punctate în ordinul MTS și MS:

Citește mai multNoi reglementări de la 1 iulie: antrenamente în grupuri de 10, unitățile de învățământ cu program sportiv își reiau activitatea!

Președintele FRF dă marea veste: Antrenamentele pentru copii şi juniori se pot relua din 15 iunie!

Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a anunţat într-o videoconferinţă cu şefii centrelor de copii şi juniori din România că antrenamentele micilor fotbalişti vor putea fi reluate începând cu data de 15 iunie. Șeful FRF a specificat că reluarea antrenamentelor va însemna respectarea unor măsuri stricte de protecţie sanitară, măsuri care vor fi cuprinse într-un protocol între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sporturilor. Răzvan Burleanu a anunţat că meciurile amicale şi turneele pentru copii vor putea fi organizate după data de 15 iulie, iar meciurile oficiale ar putea fi organizate după data de 1 august. Conform şefului Federaţiei Române de Fotbal la sosirea copiilor la antrenament va fi monitorizată temperatura, iar prezenţa micilor fotbalişti va fi făcută după ce părinţii vor completa o declaraţie pe propria răspundere. Nu vor fi folosite vestiarele, iar copiii vor veni la baza de antrenament direct echipaţi, urmând a pleca spre casă tot în echipamentul de antrenament. Maxim 10 persoane vor avea acces pe terenul de antrenament, restul persoanelor implicate vor fi în afara bazei sportive. Părinţii nu vor avea acces pe teren, urmând să îşi aştepte copiii în afara bazei de antrenament. De urmărit! (D.U.)

Citește mai multPreședintele FRF dă marea veste: Antrenamentele pentru copii şi juniori se pot relua din 15 iunie!

(Și) Olimpia Aiud respectiv Cuprirom Abrud dau drumu’ la treabă în week-end! Rapid CFR Teiuș și Arieșul Apuseni Baia de Arieș în…stand-by!

Au mai rămas trei săptămâni până la reluarea returului Ligii a IV-a iar ultimele grupări care încă nu au demarat startul pregătirilor se pregătesc de primele antrenamente. Două dintre ele, mai exact Olimpia Aiud și Cuprirom Abrud, celelalte două, Rapid CFR Teiuș și Arieșul Apuseni Baia de Arieș, fiind încă în…vacanță! Astfel, „olimpicii” se vor reuni sâmbătă, 10 februarie pentru prima ședință de pregătire din acest an iar pe 17 februarie este prevăzut un prim joc de verificare cu Fortuna Lunca Mureșului. La nivel de zvon se pare că doi dintre jucători, Claudiu Coltor și Andrei Sas, au fost ofertați de două dintre primele trei clasate la finalul turului, dar vestea bună, și nu este un zvon, se numește continuarea colaborării, din punct de vedere financiar, cu sponsorul SC Prebet Aiud! Abrudenii lui Costică Moldovan vor reîncepe antrenamentele duminică, 11 februarie, cu un meci-școală care va avea loc al Abrud! În altă ordine de idei, incertitudinea planează la Rapid CFR Teiuș și Arieșul Apuseni Baia de Arieș, cele două formații fiind în continuare singurele care încă nu și-au stabilit data unei, eventuale, reuniri și programul unor, eventuale, jocuri amicale. (Dan UDREA)

Citește mai mult(Și) Olimpia Aiud respectiv Cuprirom Abrud dau drumu’ la treabă în week-end! Rapid CFR Teiuș și Arieșul Apuseni Baia de Arieș în…stand-by!

Săptămână decisivă pentru stabilirea lotului cu care alb-negri din Cetatea Marii Uniri vor ataca promovarea în Liga a III-a!

MIHAI HAUPTKORNPrima săptămână de pregătirea a Unirii Alba Iulia s-a încheiat sâmbăta trecută, în jurul prânzului, iar de astăzi gruparea albaiuliană va intra în cea de-a doua săptămână de antrenamente. „Eu am plecat în Germania ieri după amiază, dar aseară am reușit să vorbesc cu trei dintre fotbaliștii pe care vrem să-i transferăm și toți mi-au promis că în această săptămână vor semna cu noi. Deocamdată nu putem să le dăm numele deoarece nu am parafat actele, însă până la intrarea în cantonament, care va avea loc luni, 1 august, o vom face. Ne dorim ca până pe 1 august să avem stabilit lotul de jucători cu care să abordăm ediția viitoare a Ligii a IV-a, iar la final să sărbătorim promovarea în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc!” a declarat omul de afaceri Mihai Haupkorn. (D.U., foto N.P.)

Citește mai multSăptămână decisivă pentru stabilirea lotului cu care alb-negri din Cetatea Marii Uniri vor ataca promovarea în Liga a III-a!

Se liniştesc apele în Cetate! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Reprezentanţii Consiliului Local Alba Iulia, Daniel Zdrânc, Vasile Petric, Gabriel Pleşa şi Rareş Buglea, preşedintele clubului de fotbal FC Unirea Alba Iulia, Mihai Dăscălescu, şi câţiva dintre părinţii copiilor care activează la Centrul de copii şi juniori al grupării fanion a judeţului s-au întâlnit, luni după amiază,

Citește mai multSe liniştesc apele în Cetate! (GALERIE FOTO-VIDEO)